Uneori, pur și simplu alegem singurătatea. Poate că avem nevoie de timp pentru noi înșine sau pentru a duce la bun sfârșit anumite proiecte. Sau poate că preferăm singurătatea din când în când pentru a putea avea o bună conexiune cu ceilalți. Este dificil, de exemplu, să ne imagină, un poet scriind un poem de dragoste în absența iubitei, dar oare nu cumva tocmai de o asemenea absență este nevoie?
Și dacă tot am vorbit de poet și iubita lui, cred că sunteți de acord cu mine că tocmai distanța și absența iubitei duceau la crearea celor mai frumoase scrisori și poeme de dragoste. Traiul în doi zi de zi cu rutina și responsabilitățile zilnice “omoară” romantismul. Și mulți oameni de știință recomandă mici perioade de singurătate pentru a putea “suporta” traiul în doi sau pentru a aprecia mai mult compania altei persoane. Există un fel de libertate în singurătate pe care o experimentăm în anumite momente, cu noi înșine, sau chiar în compania altor oameni. Prezența altor oameni în viețile noastre este o limită a libertății. Nietzsche a scris că unii oameni ne fură singurătatea fără să ne ofere companie. Există adevăr în acest lucru: renunțarea la singurătate poate fi o idee bună, dar depinde foarte mult de ceea ce primim în schimb. Schimbul libertății pentru o comunicare superficială poate merita doar în cazul persoanelor care au un anumit temperament.
Sunt oameni – în special cei cu personalitate dependent – care nu pot suporta singurătatea și preferă chiar și relații toxice sau cu o conexiune redusă, doar pentru a nu fi singuri. Pe de altă parte, uneori putem fi mai singuri cu unii oameni decât pe cont propriu. Cei care aleg să fie singuri în mod regulat și care primesc cu ușurință eticheta de „solitar”, sunt probabil persoane extrem de conștiente de efectele pe care le presupune compania altor oameni.
Uneori, singurătatea este involuntară și nedorită. Sunt oameni care rămân fără familie, poate sunt mai dificili și atunci rămân și fără prieteni. Ajung astfel persoanele cu așteptări nerealiste de la viață și de la oameni, persoane care se închid în ei și ridică niște ziduri ce pot fi cu greu dărâmate de alte ființe umane. Poate o persoană care se află în această situație să aibă companie? Probabil, deși uneori acest lucru devine din ce în ce mai dificil cu timpul, deoarece oamenii care trăiesc singuri se pot obișnui cu ușurință cu acest stil de viață.
De asemenea, ne putem simți singuri fără singurătate propriu-zisă. Oamenii în astfel de circumstanțe pot fi înconjurați de alte persoane care îi iubesc și pe care le iubesc și ei, la rândul lor, dar în unele cazuri, nicio cantitate de dragoste nu este suficientă.
Există o formă de singurătate dureroasă care este aproape în întregime autoimpusă. Cauza acesteia este ura față de sine sau stima de sine scăzută. Sentimentele negative pentru sine pot duce atât la singurătate, cât și la depresie. Uneori, perspectiva noastră asupra propriei persoane este distorsionată: nu reușim să vedem lucrurile proporțional și devenim excesiv de concentrați pe un defect minor care pare imens doar în ochii noștri, o tendință pe care, într-un alt context, specialiștii o numesc „fixarea defectelor”. În acest caz, este adesea nevoie de o încercare de a ne privi ceva mai obiectiv. Ne putem întreba care sunt motivele pentru care am ajuns în acest punct. Reflectând asupra unor astfel de întrebări ajută să nu mai vedem acel defect minor ca fiind supradimensionat. Desigur, schimbarea modului în care ne gândim nu schimbă automat și modul în care ne simțim, sau sentimentul care, în cele din urmă, ne subminează bunăstarea. Cu toate acestea, schimbarea patternului de gândire este un început. Și, da, mici perioade de solitudine pot fi benefice: fie ne pot face să apreciem mai mult compania oamenilor ori ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne pregătim emoțional pentru noi relații.