Alergiile presupun reacții atipice ale sistemului nostru imunitar la contactul cu anumite substanțe precum praful, acarienii, polenul sau la ingestia unor alimente și medicamente. În mod normal, organismul nostru nu produce reacții anormale la contactul cu aceste substanțe.
Însă la anumite persoane, sistemul imun produce anticorpi și cataloghează drept periculoase pentru organism anumite elemente din aer, medicamente sau alimente. La contactul ulterior cu aceste substanțe, sistemul imun va reacționa și va duce la anumite manifestari precum strănut, mâncărime, inflamație.
Și mai mult, persoanele alergice pot ajunge în șoc anafilactic, această situație fiind recunoscută drept cauză de deces. Pentru a diagnostica alergiile, medicii recomandă diverse teste. Cele cutanate pot oferi informații despre diverse substanțe la care pacienții sunt alergici. Astfel, ei pot evita alergenii sau pot fi pregătiți pentru contactul cu anumite substanțe care le fac rău.
Dr. Adriana Cămuescu, medic primar alergologie și imunologie clinică în cadrul Sanador, ne-a explicat într-un interviu video în ce constau testele cutanate pentru alergii.
„Testarea alergologică are mai multe metode. Cea mai simplă și mai frecvent folosită este testarea cutanată. Iar cel mai des dintre testele cutanate o aplicăm pe cea denumită Prick, prin înțepare. Este o procedură diagnostică, simplă și ușor de efectuat, interepretabilă rapid, deci extrem de utilă când avem nevoie de un diagnostic rapid. Testarea urmărește să precizeze sensibilizarea la alergenii pe care noi îi bănuim a fi implicați în producerea unor simptome de tip alergic” ne-a declarat dr. Adriana Cămuescu.
Mai multe informații despre testul Prick și cum decurge acesta puteți afla din materialul video realizat cu medicul primar alergologie și imunologie clinică Adriana Cămuescu!