Cercetătorii au descoperit că timpul petrecut cu pisica poate reduce tensiunea arterială sistolică și diastolică și te poate ajuta să te relaxezi. Se pare că un prieten blănos are beneficii terapeutice și nu o spunem noi, ci numeroasele studii care au concluzionat acest aspect. Procesul de îngrijire a unei pisici, de la comportamentul animalului, până la joaca împreună, are beneficii emoționale atât pentru stăpân, cât și pentru felină.
Multe persoane subestimează importanța comportamentelor pisicilor, dar ultimele cercetări indică faptul că interacțiunea dintre om și pisică este similară relației dintre copil și părinte. Iată care sunt principalele beneficii de care te poți bucura dacă ai o pisică. Cu siguranță îți vei dori să adopți una!
În urma unui sondaj din 2021, rezultatele au arătat că 87% dintre stăpânii de pisici au spus că felinele lor aveau un efect pozitiv asupra stării lor de bine, iar 76% dintre participanți au susținut că au făcut față mai bine situațiilor la care viața i-a expus. Studiile arată că interacțiunea cu o pisică îmbunătățește sentimentele negative preum frica sau anxietatea, iar alte cercetări sugerează că pisicile pot fi o sursă de confort.
Să ai grijă de un animal presupune o rutină, care ulterior duce la formarea unei legături puternice între tine și blănos. Similar oamenilor, pisicile au preferințe diferite. Unele adoră să fie mângâiate, altele în schimb preferă doar să stea lângă tine, daar să nu le atingi. Te joci cu ea, o perii, îi vorbești și încerci în mare parte din timp să o înțelegi și să vezi ce vrea.
Cercetările arată că dacă ai o pisică ameliorezi simțitor starea de singurătate. Este o companie plăcută și mereu prezentă chiar și atunci când tu trebuie să lucrezi sau ești ocupat. Prezența ei îți oferă un sentiment de siguranță. În timpul pandemiei, de exemplu, studiile arată că indivizii au apreciat mai mult prezența pisicilor în viețile lor și s-au bucurat de starea oferită.