Ce se întâmplă dacă respiri incorect? 10 efecte negative asupra organismului

  • Publicat:
Ce se întâmplă dacă respiri incorect? 10 efecte negative asupra organismului
Sursa foto: Shutterstock

Respiri incorect? Poți să afli asta dacă ții cont de anumite simptome pe care ți le oferă corpul. Creșterea tensiunii arteriale și rezistența scăzută la efort pot fi semne că respiri incorect. 

Stilul de viață sănătos înseamnă, în concepția majorității, o dietă echilibrată, mișcare și evitarea stresului.

În cartea Respirația: noua ştiinţă a unei arte pierdute, jurnalistul american James Nestor demonstrează că din ecuația modernă a unei vieți sănătoase lipsește un element-cheie: respirația corectă. Acesta este un adevăr cunoscut de milenii de adepții Tao, uitat de omul modern, redescoperit relativ recent, dar insuficient cunoscut de publicul larg.

James Nestor susține că omul are „cea mai deficientă respirație din tot regnul animal”, iar printr-un experiment inedit a studiat consecințele acesteia.

Jurnalistul american și-a astupat nările cu dopuri de silicon, apoi, sub supravegherea specialiștilor de la Universitatea Stanford, a adoptat un regim de viață „sănătoasă”, cu dietă controlată, mișcare și respectarea orelor de somn.

Rezultatul experimentului a fost unul surprinzător: respirația incorectă, pe gură, a influențat negativ mare parte a parametrilor sănătății.

Nările funcționează ca un sistem de ventilație, controlând temperatura, tensiunea arterială și neurotransmițătorii care ne influențează starea de spirit, emoțiile și stadiile somnului, observă James Nestor.

Iar acestea sunt doar o parte dintre modificările care au loc în organism.

Ce se întâmplă dacă respiri incorect? Iată 10 efecte negative asupra organismului.

Respiri incorect? Ești mai puțin rezistent la efort

Respirația pe gură scade anduranța la efort. Dr. John Douillard, antrenorul unor sportivi de elită, campioni de triatlon, tenismeni sau baschetbaliști, susținea că respirația orală afectează sănătatea și influențează negativ performanța.

Testele pe care le-a făcut asupra sportivilor, repetate ulterior de jurnalistul american în cadrul experimentului al cărui subiect a fost el însuși, au indicat același lucru: cât timp au respirat pe gură, sportivii au obosit mai repede, iar ritmul cardiac a fost mult crescut.

Când au repetat exerciții de intensitate similară, dar respirând pe nas, sportivii au mărturisit că se simt mai degrabă revigorați.

Creșterea tensiunii arteriale poate surveni și pe fondul respirației incorecte

La numai 10 zile de la debutul experimentului său, în urma testelor efectuate la Universitatea Stanford, James Nestor a constatat că tensiunea arterială a crescut din cauza respirației incorecte, pe gură, cu 13 unități față de perioada dinaintea experimentului.

Această situație l-a introdus în categoria de hipertensiv stadiul 1.

Dacă nu e controlat, acest nivel de tensiune cronică de care suferă o treime din populația S.U.A. poate provoca atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale sau alte probleme grave, atrage atenția jurnalistul american.

Se dezvoltă apneea obstructivă dacă respiri incorect

Respirația orală afectează căile respiratorii, care își modifică structura. Într-un timp destul de scurt de la debutul experimentului său, James Nestor a descoperit că sforăitul și apneea au devenit o normalitate.

Aparatele care îi monitorizau somnul au înregistrat și câte 25 de episoade de apnee pe noapte, ceea ce indica faptul că nivelul oxigenului scăzuse sub 85%.

Ori de câte ori oxigenul scade sub 90 %, sângele nu mai poate transporta cantitatea necesară funcționării normale a țesuturilor. Dacă această situație se prelungește, poate duce la insuficiență cardiacă, depresie, tulburări de memorie și deces prematur, notează jurnalistul american.

Corpul pierde cu 40% mai multă apă din cauza respirației pe gură

Propria experiență și studiile citate în cartea sa indică toate același lucru: respirația pe gură duce la o pierdere accelerată a apei din organism. Apar astfel senzația de sete puternică, nevoia de a merge frecvent la toaletă în timpul nopții și, cu timpul, insomnia.

Între efectele sforăitului și apneei asupra organismului se numără incontinența urinară nocturnă, deficitul de atenție și hiperactivitatea, diabetul și hipertensiunea arterială.

https://www.csid.ro/sanatate/sanatate-health/cele-3-semne-timpurii-ale-diabetului-cum-stii-ca-boala-este-in-stadiu-avansat-19865692/

Respirația incorectă provoacă insomnie și subminează procesul de gândire

Un raport al cercetătorilor de la Mayo Clinic citat în carte susține că insomnia cronică este deseori cauzată doar de respirația defectuoasă. Chiar fără să se ajungă la apnee, o respirație dificilă provoacă la adulți, dar și la copii tulburări de dispoziție, senzație de minte neclară sau tulburări de învățare.

De asemenea, un studiu japonez efectuat în 2013 a indicat faptul că „respirația orală produce o perturbare a fluxului de oxigen în cortexul prefrontal, zona creierului asociată afecțiunii ADHD.

Respirația nazală nu a produs astfel de efecte” subliniază James Nestor. Aveți grijă să nu respirați pe gură” este și îndemnul înțelepților din China antică. Aceștia numeau aerul inhalat pe gură „Ni Ch’i, respirație potrivnică” și o considerau extrem de dăunătoare.

Respirația incorectă aduce kilograme în plus

Poate părea greu de crezut, însă există o legătură directă între respirația pe gură, metabolismul lent și creșterea în greutate. Expirația completă, ceea ce puțini oameni fac intensifică metabolismul și duce la scăderea în greutate.

În cartea sa, James Nestor amintește cazul unui medic indian care a slăbit câteva kilograme fără efort, fără restricții alimentare, doar prin modificarea modului în care respira.

Oboseală copleșitoare, stare de iritabilitate, nervozitate și anxietate

Acestea sunt alte efecte pe care respirația pe gură le are asupra organismului, la care se adaugă „o halenă oribilă și senzație constantă de urinare; lipsă de concentrare, ochi împăienjeniți, dureri de stomac”.

Toate acestea au fost experimentate de jurnalistul american James Nestor în cele 240 de ore cât a durat experimentul pe care l-a realizat sub supravegherea specialiștilor de la Universitatea Stanford.

James Nestor citează în cartea sa studii de dată recentă sau apelează la străvechea înțelepciune asiatică de îngrijire a sănătății pentru a demonstra că fiecare persoană are la îndemână un mod eficient și gratuit de prevenire a bolilor: respirația corectă.

Din acest punct de vedere, cartea poate fi folosită ca un ghid de toți cei interesați. În capitolul Anexă, jurnalistul detaliază tehnici de respirație care pot fi folosite în diferite scopuri: pentru relaxare, reglarea somnului, energizare, pentru prevenirea atacurilor de panică, astm și multe altele.

Urmărește CSID.ro pe Google News