Avem nevoie de energie pentru a ne putea îndeplini task-urile zilnice și cum putem face asta dacă nu cu ajutorul alimentației? Există câteva alimente care au un impact major asupra organismului nostru și în special asupra nivelului de energie, mai ales când vine vorba de starea de oboseală. Pe lângă asta, acestea ne ajută să menținem senzația de sațietate pentru mai mult timp, dar și să scăpăm de kilogramele în plus sau cel puțin să ne menținem greutatea corporală.
Poate că îți face plăcere să te bucuri de un cheeseburger, dar dacă ne uităm la profilul nutrițional observăm că valorile sunt destul de scăzute. Alimentele procesate precum cele ambalate, la conservă, dulciurile sau semi-preparatele sunt de cele mai multe ori bogate în conservanți, aditivi, sodiu, grăsimi trans și ingrediente artificiale.
Cu cât mâncarea este mai proaspătă, cu atât va conține mai mulți nutrienți. Spre deosebire de alimentele procesate, cele proaspete sunt bogate în nutrienți necesari organismului, în special pentru sursa de energie.
Consumată cu moderație cofeina este bună pentru organism și chiar numeroase studii au evidențiat potențialele beneficii pentru sănătate. Deși oferă pe termen scurt un boost de energie, dar asta o vei simți doar la prima înghițitură. Nu uita să consumi o masă echilibrată și o gustare pentru că tot din alimentație iei nutrienții esențiali. Cafeaua neagră, ceaiul neîndulcit, acestea sunt variante indicate. În schimb, evită sucurile și băuturile energizante, deoarece ele conțin zahăr rafinat și ingrediente artificiale.
Carnea roșie vine cu un plus de grăsimi saturate în dietă. Carnea slabă precum cea de pui, curcan și pește oferă proteină de calitate, dar conține mai puține grăsimi saturate. Peștele bogat în acizi grași omega-3 precum somonul și tonul pot fi benefici pentru sănătatea inimii.
Similar alimentelor procesate, carbohidrații rafinați precum zahărul și făina albă au un profil nutrițional slab. Optează pentru alimente din cereale integrale și carbohidrați complecși care să asigure organismului fibrele necesare din dietă.