Chiar dacă ți-ai propus să rămâi însărcinată sau sarcina vine ca o surpriză pentru tine, pierderea ei este o experiență extrem de dificilă și produce un sentiment de confuzie. Probabil ai mai auzit de avortul spontan și ca „sarcină chimică”, aceasta fiind extrem de comună. Mai exact, Asociația Americană a Sarcinii estimează că 50-75% dintre avorturi sunt descrise ca sarcini chimice. Așadar, ce este sarcina chimică, de ce apare și ce simptome presupune aflați în acest articol.
Tehnic vorbind, sarcina chimică apare în primele cinci săptămâni de la implantarea embrionului pe peretele uterin, adică la una sau două săptămâni de la ovulație. În multe cazuri, nici nu-ți dai seama dacă ești sau nu însărcinată, pentru că sângerarea care indică pierderea sarcinii poate apărea în aceeași perioadă cu menstruația.
Majoritatea femeilor nu se confruntă cu simptome. În unele cazuri, o sarcină chimică poate fi similară perioadei menstruale, însă sângerarea ar putea fi mai abundentă decât este normal și cu crampe mai puternice. Din moment ce această sarcină poate avea loc imediat după ovulație, multe femei ar putea interpreta că menstruația a venit la timp sau câteva zile mai târziu.
Dacă știi că ești însărcinată și observi că sângerezi, nu te panica. 1 din 4 femei experimentează sângerările în primul trimestru, așadar doar sângerarea în timpul sarcinii nu este un indicator al unui avort spontan.
Nu există un motiv clar pentru care sarcina chimică este atât de des întâlnită. Factorii de risc includ și anormalitățile cromozomilor, urmate de nivelul hormonal care sprijină sarcina.
Dacă ți-ai făcut un test de sarcină și a ieșit pozitiv, dar te confrunți cu sângerări și crampe, fă o vizită medicului ginecolog în acea săptămână. Acesta va face câteva teste și ultrasunete dacă sunt necesare. Dacă te confrunți cu dureri abdominale severe, în special într-o parte, ar putea indica și prezența unei sarcini ectopice (n.r.- extrauterine).
De cele mai multe ori nici nu-ți dai seama dacă ești sau nu însărcinată, mai ales că sângerarea nu este cu nimic diferită față de sângerarea din timpul ciclului menstrual.