De ce nu e bine să folosești pulsoximetrul pe unghiile false sau date cu ojă

  • Publicat:
De ce nu e bine să folosești pulsoximetrul pe unghiile false sau date cu ojă
Sursa foto: Shutterstock

Pulsoximetrul a devenit un obiect indispensabil în orice casă, în contextul pandemiei de COVID-19. Acest dispozitiv ajută la monitorizarea noninvazivă a oxigenării hemoglobinei (saturația de oxigen din sânge).

O saturație a oxigenului în sânge peste 95% este considerată normală la adulți. Pentru un nou-născut la termen sănătos, valorile normale ale saturației trebuie să fie între 93% și 100%.

În schimb, dacă valorile indicate de pulsoximetru sunt mai mici, între 94% și 91%, starea de sănătate a pacientului trebuie atent monitorizată. La valori sub 90% deja se impune asistență medicală de urgență și necesitatea unei măști de oxigen sau chiar a ventilației mecanice invazive (intubare) la pacienții cu forme severe de COVID-19 și alte comorbidități asociate.

Pulsoximetrul poate indica valori cu 2-3% mai mici dacă ai unghii false sau date cu ojă

Pulsoximetrul trebuie folosit conform indicațiilor pentru a determina corect valorile saturației de oxigen. De exemplu, pulsoximetrul nu se pune niciodată pe o unghie falsă sau dată cu ojă, pentru că acest lucru poate altera valorile indicate de aparat.

Studiile arată că unghiile false, date cu ojă sau „accesorizate” cu tot felul de modele pot cauza o reducere cu 2-3% a saturației de oxigen indicată de pulsoximetru.

Acest aparat funcționează prin transmiterea unei lumini prin unghie și măsurarea cantității de lumină absorbită. Cu cât este mai multă lumină absorbită, cu atât este mai mult oxigen în sânge. Deoarece are nevoie de acces direct către vasele de sânge din unghie, pulsoximetrul nu poate „citi” prin unghii artificiale/false sau lac de unghii foarte închis la culoare (maro, negru, bordo, mov, verde, albastru etc.).

Un alt motiv să îți ștergi unghiile de ojă dacă ai COVID (dar și când urmează să fii operată) este că acestea îți pot oferi un indiciu că saturația de oxigen este scăzută. Mai precis, îți poți da seama că nivelul de oxigen din sânge este scăzut, chiar dacă nu ai la dispoziție un pulsoximetru, atunci când observi că unghiile se colorează în albastru, semn că nivelul oxigenului scade periculos.

Alte semnale pe care le poate transmite corpul atunci când saturația de oxigen este scăzută sunt:

  • Învinețirea (cianozarea) limbii, a buzelor, a feței, a extremităților (degete, unghii)
  • Tegumentele reci
  • Dureri în piept, senzație de presiune, de gheară
  • Bătăi rapide ale inimii
  • Respirația scurtă, cu senzație de sufocare
  • Tuse continuă
  • Agitație
  • Durere de cap foarte puternică
  • Confuzie
  • Delirium
  • Amețeală
  • Deteriorarea memoriei și a concentrării
  • Tulburări de vedere
  • Senzația de leșin
  • Somnolență
  • Pierderea conștienței

Factori care pot afecta valorile indicate de pulsoximetru

Pulsoximetrul poate fi folosit și pe lobul urechii, dar mai întâi se va masa zona timp de 10-20 de secunde cu o dischetă îmbibată cu alcool medicinal pentru a îmbunătăți circulația.

Trebuie menționat că anumite condiții medicale, dar nu numai, pot afecta corectitudinea măsurării saturației de oxigen.

Printre acestea se numără: hipotermia, hipotensiunea, vasoconstricția, mișcarea excesivă în timpul măsurătorii, spasmele musculare, lumina excesivă.

Totodată, nivelul crescut de bilirubină și de lipide din sânge, precum și statutul de fumător pot afecta acuratețea rezultatului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult