Bolile venoase cronice afectează, potrivit studiilor medicale cu relevanţă naţională, aproximativ 32% din populaţia adultă (peste 35 de ani) din România, unul din puţinele capitole la care ţara noastră stă un pic mai bine decât Uniunea Europeană, unde se înregistrează o incidenţă medie de până la 50%.
Bolile venoase cronice sunt cunoscute sub numele popular de „varice” şi afectează, în medie, femeile mai mult decât bărbaţii, din cauza statului în picioare sau aşezat în exces. Este indicat să vizitaţi un medic de specialitate în cazul în care începeţi să aveţi o senzaţie de picior greu sau obosit, crampe nocturne, senzaţie de picior umflat sau ars.
Trebuie să ştiţi că odată diagnosticate, „varicele” pot fi tratate minim-invaziv în 80% din cazuri, dacă sunt depistate timpuriu, adică fără internare şi fără intervenţie chirurgicală clasică. Lăsate să se agraveze, pot duce inclusiv la amputarea parţială sau totală a piciorului.
Din păcate, din cauză că bărbaţii evită consultul medical preventiv, bolile sunt înregistrate ca având o incidenţă mai mare la femei, astfel că în absenţa unui screening la nivel naţional pe un eşantion relevant, datele statistice sunt uşor contradictorii.
Aceeaşi situaţie există în cazul bolii hemoroidale, care acţionează pe acelaşi mecanism şi este provocată în mare de aceleaşi cauze.
„Foarte importantă este prevenţia şi depistarea din stadiu timpuriu a acestor boli, care se face prin consult medical preventiv, recomandabil mai ales în cazul persoanelor care au antecedente în familie şi care trec, să spunem, de vârsta de 50 de ani”, a declarat dr. Daniel Voiculescu, Director Medical, reţeaua naţională de clinici.
Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică, speranţa de viaţă sănătoasă la naştere, în România, în anul 2017, a fost de 59,2 ani la bărbaţi şi de 58,3 ani la femei, iar speranţa de viaţă la naştere, la nivelul anului 2017, a fost de 71,7 ani pentru bărbaţi şi de 79,1 ani pentru femei.
Şi deşi speranţa de viaţă la naştere a bărbaţilor, în anul 2017, a fost mai mică cu 7,4 ani decât a femeilor, speranţa de viaţă sănătoasă a bărbaţilor a fost mai mare cu 0,9 ani faţă de cea a femeilor. În comparaţie cu bărbaţii, femeile trăiesc mai mult, dar într-o stare de sănătate mai precară (având un număr mai mare de ani activitatea limitată în mod moderat sau sever).