Asist. Univ. Drd. Daniel Referendaru: tehnica „dinți într-o zi”

Asist. Univ. Drd. Daniel Referendaru, specialist în realizarea implanturilor dentare, explică tehnica „dinți într-o zi”, adică „all on 4” sau „all on 6”.

Tehnica „dinți într-o zi” este una dintre procedurile care se aplică în cadrul Clinicii „Prof. dr. Barbu” din București. Aceasta vine la pachet cu numeroase avantaje pentru persoanele care nu mai au dinți naturali sau mai au puțini dinți care sunt compromiși. Procedura „dinți într-o zi” reprezintă o soluție, mai ales în cazul multor pacienți care își doresc o restaurare rapidă a danturii.

„Tehnica „dinți într-o zi” reprezintă inserarea unei proteze fixe, pe un număr cât mai mic de implanturi, 4 la mandibulă, 6 la maxilar. Tehnica presupune inserarea unei proteze prin intermediul unor șuruburi care se leagă în implant. Deci vorbim despre o proteză fixă, care are mai multe avantaje” afirmă Asist. Univ. Drd. Daniel Referendaru, specialist în realizarea implanturilor dentare în cadrul Clinicii „Prof. dr. Barbu” din București.

Principalul avantaj al acestei proceduri este impactul psihologic al intervenției. Practic, pacientul trece în aceeași zi prin extracția dinților irecuperabili, fixarea implanturilor și amprentarea în vederea realizării protezei. Apoi, într-o zi, două sau maximum trei, pacientul primește proteza care se înșurubează pe implanturi. Aceasta se menține 4-6 luni, până la osteointegrarea implanturilor.

„Proteza de la început este cea provizorie. Apoi, montăm o proteză definitivă. Procedura se adresează pacienților care nu vor să treacă prin adiții osoase din diferite motive, printre care și cele financiare. În plus, un tratament cu adiții poate dura până la doi ani. Pentru astfel de pacienți, soluția o reprezintă tehnica „dinți într-o zi”, apărută în anii ’90 și perfecționată până astăzi. Avantajul major este că pacientul pleacă din cabinet cu dinți ficși” adaugă Asist. Univ. Drd. Daniel Referendaru.

Mai multe informații despre tehnica „dinți într-o zi” puteți afla din interviul video realizat cu Asist. Univ. Drd. Daniel Referendaru!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Asist. univ. dr. Daniel Referendaru - Specialist în realizarea implanturilor dentare
Asist. Univ. Dr. Daniel Referendaru a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu în anul 1999, iar pasiunea pentru chirurgie orală a simţit-o încă din timpul facultăţii, când mergea să facă practică medicală. Pe parcursul celor 17 ani de activitate, ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Redactor-şef
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult