Limfoamele sunt tumori ale sistemului limfatic. Aceste tumori pot apărea oriunde în corp pentru că sistemul limfatic traversează tot organismul. Limfoamele non-Hodgkin reprezintă unul din cele mai frecvente tipuri de cancer. Dr. Ciprian Tomuleasa, medic hematolog, Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chirircuță” Cluj-Napoca vine cu amănunte prețioase.
CSÎD: Ce este limfomul?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Limfomul prezintă afecțiune malignă a țesutului limfatic.
CSÎD: De câte tipuri este limfomul?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Din punct de vedere strict didactic și morfopatologic, poate fi de tip Hodgkin sau non-Hodgkin. Din punct de vedere al evoluției clinice, limfoamele pot fi indolente sau agresive.
CSÎD: Ce semne și simptome are limfonul non-Hodgkin?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Pot fi semne de alarmă, precum slăbirea în greutate, hipersudorația norcturnă sau febra în absența unei infecții. Dar și semne locale, precum creșterea în dimensiuni a unui grup ganglionar.
CSÎD: Ce speranța de viață au pacienții cu limfom Non-Hodgkin?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Depinde de subtipul morfopatologic, dar și de stadiu. Limfoamele indolente au o evoluție lentă din punct de vedere clinic. Cele agresive pot avea o rata de vindecare de 50-60%, în funcție de stadiu și subtip.
CSÎD: Ce tratament se impune pentru pacienții cu limfom non-Hodgkin?
Dr. Ciprian Tomuleasa: În principal, depinde de subtipul morfopatologic, dar și de stadiu. Tratamentul se bazează pe chimioterapie, la care se adaugă imunoterapia sau terapiile moderne, țintite, precum brentuximab, polatuzumab sau rituximab; dar și transplantul de celule stem hematopoietice.
CSÎD: Din ce cauze se poate instala limfomul non Hodgkin?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Sunt incriminați mai mulți factori, incluzând infecțiile virale, precum infecția cu virusul Epstein Barr (EBV), Human Herpesvirus 8 (HH8) sau Human T-lymphotropic virus tip 1 (HTLV). Dar expunerea la factori de mediu, precum chimicalele sau iradierea.
CSÎD: Cine este predispus?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Există și o compenentă genetică, dar și persoanele din ariile geografice cu grad ridicat de poluare, cum sunt zonele miniere.
CSÎD: Ce se întâmplă în corpul unui pacient cu limfon non Hodginks?
Dr. Ciprian Tomuleasa: În funcție de localizarea limfomului, pot exista semne de compresiune locală ce se pot manifesta clinic prin simptome neurologice, abdominale, sau vasculare; dar și semne generale, precum slăbirea în greutate, febra de cauză neexplicată sau slăbirea în greutate.
CSÎD: Unde să se adreseze persoanele care observă că au ganglionii măriți?
Dr. Ciprian Tomuleasa: În primul rând, medicului de familie. Acesta va evalua ganglionul sau grupa de ganglioni afectată și va apela ulterior la expertiza medicului specialist în boli infecțioase sau medicului hematolog.
CSÎD: Care este training-ul hematologilor, pentru a trata o afecțiune malignă?
Dr. Ciprian Tomuleasa: Training este rezidențiatul de hematologie, de 5 ani. Dar mulți tineri primesc training mai aprofundat încă de pe băncile școlii. Un astfel de exemplu, este un proiect de colaborare bilaterală între România și Spațiul Economic European, coordonat de către Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu în colaborare cu Institutul Oncologic Cluj Napoca și Institutul Clinic Fundeni, prin care 40 tineri au beneficiat de training instituțional în hematologie, atât în Cluj, prin dezvoltarea unei curicule comune, cât și în urma unei mobilități în Reykjavik la Icelandic Blood Bank.