Fereastra fertilă – află când ai cele mai mari șanse să rămâi însărcinată

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, ne spune cum trebuie identificată optim fereastra fertilă, astfel încât șansele de a obține o sarcină să fie maxime.
Fereastra fertilă – află când ai cele mai mari șanse să rămâi însărcinată
Sursa foto: Shutterstock

Perioada din jurul ovulației este singura perioadă din timpul ciclului menstrual în care o femeie poate rămâne însărcinată. Pentru femeile cu un ciclu regulat, identificarea perioadei fertile este posibilă, pe când la cele cu un ciclu neregulat acest lucru este dificil de stabilit.

Potrivit studiilor, fereastra fertilă se întinde pe o perioadă de șase zile, reprezentând ziua ovulației și cele cinci zile premergătoare acesteia. Cele şase zile reflectă şi durata de viaţă a spermatozoizilor (cinci zile) şi cea a ovulului (o zi). Și tot potrivit studiilor, cele mai fertile zile ale acestei ferestre, cu cele mai mari șanse de a obține o sarcină, sunt cea a ovulației și cele două de dinaintea ei. Așadar, pentru a putea identifica fereastra fertilă, este obligatoriu să se stabilească ziua ovulației.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, ne spune cum trebuie identificată optim fereastra fertilă, astfel încât șansele de a obține o sarcină să fie maxime. De asemenea, demontează 3 mituri frecvente despre ovulație.

Fereastra fertilă depinde de durata ciclului menstrual

Mai întâi va trebui să calculezi durata medie a ciclurilor. Un ciclu începe în prima zi a menstrei și se termină cu o zi înainte să înceapă următoarea. În general, ovulația are loc cu 14 zile înainte de menstră.

Astfel, în cazul unui ciclu cu o durată medie de 28 de zile, ovulația are loc în ziua 14. Așadar, fereastra fertilă este în intervalul zilelor 9-14, cele mai fertile zile fiind 12, 13 și 14.

Dacă ciclul menstrual este de 32 de zile, potrivit aceleiași formule de calcul, ovulația are loc în preajma zilei 18. Ceea ce înseamnă că, în acest caz, fereastra fertilă este cuprinsă în intervalul zilelor 13-18, cu cea mai mare probabilitate de a obține o sarcină în zilele 16, 17 și 18, explică dr. Andreas Vythoulkas.

Acestea sunt doar două exemple, însă fiecare femeie își poate identifica propria fereastră fertilă urmărind perioada ciclurilor menstruale, stabilind ziua ovulației și exploatând-o pe aceasta și pe cele cinci anterioare ei. Pentru că, la finalul ferestrei fertile, probabilitatea de a rămâne însărcinată scade considerabil, și asta pentru că ovulul are o durată de viață de numai 24 de ore.

În afară de asta, după ovulație, mucusul cervical devine mai vâscos, ceea ce face ca intrarea unor noi spermatozoizi în cavitatea uterină să fie mult îngreunată.

În eventualitatea în care femeia nu își poate stabili ziua ovulației și, implicit, nici fereastra fertilă, recomandarea este de a avea contacte sexuale la fiecare două-trei zile pentru a crește șansele de a concepe. În situațiile în care femeia suferă de amenoree (lipsa menstruației), este evident că nu are nici ovulație.

Însă există și cazuri în care, deși ciclul menstrual este prezent, ovulația nu are loc în fiecare lună (anovulație).

În ambele situații descrise anterior, precum și atunci când, după un an de raporturi sexuale regulate, fără a utiliza metode contraceptive, nu a fost obținută o sarcină, se recomandă consultul la un specialist în infertilitate, adaugă medicul.

3 mituri despre ovulație

Pentru o femeie care își dorește o sarcină, momentul exact al ovulației poate deveni obsedant. Iar miturile care rezistă cu privire la acest subiect nu îi sunt în niciun caz de vreun ajutor. Dimpotrivă, îi pot crea o stare de confuzie.

Iată-le pe cele mai comune dintre ele, demontate de dr. Vythoulkas:

Ovulația are loc doar într-un ovar

Dacă o femeie are două ovare funcționale, un ovul va fi eliberat aleatoriu din fiecare ovar. Ambele ovare vor produce 15-20 de foliculi ovarieni care trec prin mai multe etape de maturare pentru a elibera în cele din urmă un ovul.

Foliculul dominant (cel mai sănătos) va inhiba dezvoltarea celorlalți foliculi și în timpul ovulației va elibera ovulul. Acest lucru poate apărea fie în ovarul stâng, fie în ovarul drept.

Ovulul este transportat apoi în trompele uterine printr-o serie de contracții musculare. Dacă trompele uterine sunt flexibile și lungi, este posibil să fie captat ovulul eliberat din ovarul opus trompei.

Studiile au arătat că unele femei cu o singură trompă uterină funcțională și un singur ovar activ, pe partea opusă, au reușit să conceapă.

Ovulația este însoțită de durere sau crampe

Durerea sau crampele în timpul ovulației pot să apară sau nu. Fiecare femeie este diferită. Unele femei pot avea, de asemenea, schimbări de dispoziție, balonare, dureri de cap sau alte modificări fizice care indică ovulația. Aceste reacții sunt răspunsuri la modificările nivelului de estrogen.

Cu toate acestea, nu toate femeile vor avea aceeași combinație de simptome. Există mulți alți factori care pot influența disconfortul în timpul menstruației, cum ar fi greutatea, consumul de alcool și fumatul.

Femeile aflate în perimenopauză nu pot rămâne însărcinate

Înainte ca femeile să intre în menopauză, organismul trece printr-o fază cunoscută sub numele de perimenopauză. Această tranziție are loc cu câțiva ani înainte de menopauză. Este momentul în care producția de estrogen scade și continuă să scadă până când ovarele încetează să elibereze ovocite.  Perimenopauza poate dura până la zece ani, deși durata medie este de patru ani.

Există o concepție greșită potrivit căreia în perioada perimenopauzei femeile nu pot rămâne însărcinate și nu pot avea copii sănătoși. Este adevărat, există o scădere clară a fertilității și mai multe riscuri asociate cu sarcina odată ce o femeie depășește vârsta de 40 de ani.

Cu toate acestea, unele femei încă pot concepe în mod natural și pot da naștere unui copil sănătos. Tratamentele moderne de fertilitate ajută tot mai multe femei în vârstă să aibă copii, în ciuda debutului perimenopauzei.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate
Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Andreas Vythoulkas - Medic obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie. Absolvent al Masteratului în cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea Doctorului Pantos, Dr. Vythoulkas a dobândit expertiză și ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult