Schimbări în organismul femeii însărcinate. Ce se întâmplă în cele 9 luni de sarcină, pe trimestre

Schimbări în organismul femeii însărcinate. Ce se întâmplă în cele 9 luni de sarcină, pe trimestre
Sursa foto: Shutterstock

Nu de puține ori am auzit mămici spunând că le este dor de perioada în care au fost însărcinate. Și asta pentru că, în ciuda tuturor provocărilor acestei perioade, ea este cu adevărat una magică. A provocărilor, dar și a schimbărilor prin care trece organismul viitoarei mămici.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, ne spune care sunt aceste schimbări prin care trece organismul femeii însărcinate, trimestru cu trimestru.

Schimbări în trimestrul I de sarcină

Primul trimestru de sarcină poate fi incitant, dar și înfricoșător. Corpul trece prin multe schimbări, unele dintre ele petrecându-se chiar înainte să știi sau să se confirme că ești însărcinată.

Absența unei menstre este adesea primul semn al sarcinii, dar este posibil să constați și prezența altor semne fizice. De exemplu să te simți foarte obosită. Acest lucru se întâmplă deoarece corpul tău „muncește” din greu pentru a se adapta acestor schimbări fizice. Ai putea avea nevoie de mai multe ore de somn pe noapte și frecvent și… ațipeli peste zi.

Apoi mai sunt și grețurile matinale, cauzate de hormonii de sarcină. Și deși se numesc grețuri matinale, ele pot să apară în orice moment al zilei. Anumite alimente sau mirosuri te pot face să te simți rău și uneori să verși. Unele viitoare mămici se simt rău chiar și atunci când au stomacul gol.

Urinarea frecventă este o altă neplăcere care apare, dar spre finalul primului trimestru. Este cauzată de faptul că uterul în creștere împinge vezica urinară.

Amețelile sunt și ele prezente. De asemenea și arsurile la stomac, din cauza faptului că mușchii care descompun alimentele devin mai relaxați în timpul sarcinii.

Și, nu în ultimul rând, constipația, gazele și balonarea devin și ele o problemă, din cauza procesului lent de descompunere a alimentelor.

Corpul produce sânge suplimentar, iar inima pompează mai repede pentru a satisface nevoile sarcinii. Acest lucru poate face ca venele albastre de pe burtă, sâni și picioare să devină mai vizibile. Este posibil să observi și că pielea ta este trandafirie și mai strălucitoare, explicația fiind creșterea circulației sanguine. Hormonii de sarcină pot fi vinovați pentru excesul de sebum al pielii și pentru apariția acneei.

Modificări ale sânilor sunt observabile la începutul sarcinii. Hormonii din corp se schimbă pentru a se pregăti pentru alăptare. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, sânii tăi devin sensibili și măriți în volum, iar în jurul mameloanelor se pot observa mici umflături.

Mucoasa vaginului devine mai groasă și mai puțin sensibilă, și e posibil să observi o scurgere subțire, albă. Acest lucru este normal în timpul sarcinii.

Sângerarea vaginală ușoară (spotting) este, de asemenea, normală și frecventă. Pe măsură ce uterul crește, talia crește și ea. Și să nu uităm nici de modificările hormonale care determină simptome emoționale: nu te poți concentra, ești uitucă și capricioasă.

Schimbări în trimestrul II de sarcină

Corpul continuă să se schimbe în al doilea trimestru de sarcină. Și asta nu înseamnă numai o burtică tot mai mare și kilograme tot mai multe. Grețurile matinale se diminuează, ai mai multă energie și mai puține schimbări de dispoziție pe măsură ce hormonii se echilibrează.

Sânii nu vor mai fi la fel de sensibili ca în primul trimestru, dar vor continua să crească, pregătindu-se pentru alăptare. Este posibil să observi că pielea de pe și din jurul mameloanelor se închide la culoare. Un lichid gălbui, numit colostru, ar putea începe să se scurgă din mameloane.

Pe măsură ce corpul crește, unele zone ale pielii se pot întinde. Fibrele elastice de sub piele chiar se pot rupe, făcându-și apariția vergeturile, în special pe burtă și sâni.

Sunt posibile și alte modificări ale pielii, deși nu toate femeile le au. Modificările comune ale pielii includ:

  • Piele uscată, cu mâncărimi, în special pe burtă;
  • Sensibilitate crescută la soare (asta înseamnă că s-ar putea să te arzi mai ușor);
  • O linie închisă la culoare („linea nigra”) în mijlocul abdomenului, de la buric până la părul pubian;
  • Pete întunecate pe față („masca de sarcină”).

Este posibil să ai crampe la picioare, mai ales când dormi. Acestea pot fi legate de presiunea pe care copilul în creștere o exercită asupra nervilor și vaselor de sânge care merg la picioare.

Gleznele, mâinile și fața de asemenea se pot umfla în timpul celui de-al doilea trimestru de sarcină. Acest lucru se întâmplă deoarece corpul reține mai mult lichid pentru copil. Circulația sângelui devine mai lentă.

Sarcina de a-ți susține abdomenul în creștere pune stres pe spate. Șoldurile și pelvisul pot începe să te doară pe măsură ce hormonii sarcinii relaxează ligamentele care țin oasele împreună. Oasele tale se mișcă pentru a se pregăti pentru naștere. Mușchii și ligamentele care susțin uterul se întind pe măsură ce uterul crește, provocând dureri ușoare sau crampe.

Hormonii sarcinii afectează și ligamentele și oasele din gură, astfel încât dinții se pot slăbi. Mai poți experimenta congestie nazală, sângerări nazale și sângerări ale gingiilor, ca rezultat al creșterii fluxului de sânge către membranele mucoase din nas și gură.

Arsurile la stomac pot începe sau se pot agrava în al doilea trimestru de sarcină. Uterul în creștere apasă pe stomac, ceea ce poate forța alimentele și acidul să urce în esofag, provocând arsura.

Poți dezvolta o infecție în al doilea trimestru. Modificările hormonale încetinesc fluxul de urină și vezica urinară nu se golește complet, deoarece uterul mărit îl împinge. Simptomele includ nevoia de a urina mai des, o senzație de arsură atunci când urinezi sau un miros puternic al acesteia.

Este posibil să ai contracții Braxton Hicks. Denumite și „travaliu fals”, acestea reprezintă o încordare a mușchilor uterini. Este unul dintre modurile în care uterul se pregătește pentru travaliu și naștere.

Schimbări în trimestrul III de sarcină

Pe măsură ce bebelușul crește, îți vei simți corpul mai ciudat și mai greu. Lucrurile de zi cu zi – cum ar fi să te ridici din pat sau de pe scaun – vor necesita un efort suplimentar. Oboseala pe care ai simțit-o la începutul sarcinii poate reveni.

Circulația sângelui încetinită și retenția de lichide sunt de vină pentru umflarea picioarelor, gleznelor, picioarelor, mâinilor și feței.

„Umflarea” corpului poate apăsa nervii, provocând furnicături și amorțeală. Acest lucru se poate întâmpla în picioare, brațe și mâini. Pielea de pe burtă se poate simți amorțită, deoarece este atât de întinsă.

Furnicăturile și amorțeala în mâini apar de obicei din cauza sindromului de tunel carpian. Acestea sunt cauzate de presiunea asupra unui nerv de la încheietura mâinii.

Este posibil sa constați apariția varicelor. Acestea sunt niște vene albăstrui, umflate, uneori dureroase, pe suprafața pielii. Apar adesea pe spatele gambelor sau pe interiorul picioarelor.

De asemenea, e posibil să apară hemoroizii, care sunt tot niște vene varicoase, dar din rect. Acestea pot ieși din anus și pot provoca mâncărime, durere și uneori sângerare.

Pot fi prezente durerile de spate, pelvis și șolduri, ca urmare a faptului că burtica devine tot mai mare, iar hormonii sarcinii relaxează articulațiile dintre oasele pelvine, pregătind corpul pentru naștere.

Mușchii și ligamentele care susțin uterul se vor întinde în continuare pe măsură ce copilul crește, ceea ce poate provoca durere.

Pe măsură ce uterul crește în sus, plămânii vor avea mai puțin spațiu pentru a se extinde pentru respirație, îngreunând-o. Din mameloane se scurge un lichid gălbui, numit colostru.

Scurgerile vaginale devin mai abundente, pielea se întinde tot mai mult iar vergeturile sunt tot mai vizibile, adesea pe abdomen, sâni și coapse.

Cel mai important lucru de discutat cu medicul în al treilea trimestru îl reprezintă semnele travaliului, așa încât să îl poți recunoaște, să îți iei geanta pentru maternitate și să mergi să-ți întâlnești bebelușul. Naștere ușoară!

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate
Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Andreas Vythoulkas - Medic obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie. Absolvent al Masteratului în cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea Doctorului Pantos, Dr. Vythoulkas a dobândit expertiză și ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult