În ultimii ani, din ce în ce mai mulți oameni, în special tinerii, au ales să înlocuiască țigările clasice cu țigările electronice, ori pentru că sunt în trend, ori pentru că le consideră mai puțin nocive decât tutunul ars. Specialiștii avertizează că acest obicei, denumit, vaping, afectează sănătatea orală. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică efectele negative ale țigărilor electronice.
„Țigările electronice au devenit un trend în toată lumea în ultimii ani. Sunt mulți fumători care au renunțat la țigările clasice, pentru acest nou tip de fumat, mai ales că pot folosi varianta electronică și în spații închise. Alții cred că țigările electronice sunt mai puțin nocive pentru organism. Este oare așa? Din punctul meu de vedere, avem deocamdată foarte puține studii pe tema țigărilor electronice și, implicit puțină, statistică. Mai exact, nu știm exact cât de rău ne fac sau nu, per total, dar putem analiza anumiți compuși chimici despre care s-a dovedit că afectează sănătatea dinților”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
„Pentru început, să înțelegem pe ce principiu funcționează țigările electronice. Ele încălzesc un lichid pentru a genera aerosoli, inhalați de către utilizatori. Acest lichid poate conține apă, propilen-glicol, arome, glicerină și nicotină sau substituți. A fost dovedit că în sângele utilizatorilor de țigări electronice se găsește un nivel mai scăzut de nicotină față de fumătorii convenționali”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.
„Un aspect negativ este modul de promovare a acestor produse. Pe lângă fumătorii de țigări normale, care au trecut la țigări electronice, a apărut astfel o nouă categorie de fumători. Este vorba în special despre tinerii care până acum nu fumau, dar au dezvoltat obiceiul de a fuma țigări electronice, de a vapa, încă de la vârste foarte tinere”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
„S-a dovedit că propilenglicolul, aflat în compoziția țigărilor electronice, este nociv atât la nivelul țesuturilor dure dentare, cât și al țesuturilor moi, gingivale. Problemele apar după eliberarea unor produși nocivi, și din cauza efectului de xerostomie (gură uscată), ce este frecvent asociat cu un risc crescut de apariție a cariilor și bolilor parodontale”, adaugă Sorina Stroe.
„Un alt component, glicerina, cu textura ei vâscoasă, duce la o creștere a nivelului de placă bacteriană depusă. Din cauza acesteia și a aditivilor, ce dau un anumit gust plăcut la inhalare, se scade duritatea smalțului și se accelerează evoluția proceselor carioase”, spune medicul Sorina Stroe.
„Nicotina are efect vasoconstrictor, astfel că afectează răspunsul imun corect și crește prevalența dezvoltării afecțiunilor parodontale. E adevărat, concentrația de nicotină este considerabil mai mică în țigările electronice, dar, să nu uităm că, mai ales dacă vorbim despre fumătorii țigărilor clasice care trec pe țigări electronice, aceștia vor fuma cu siguranță mai multe țigări electronice, pentru a compensa obiceiul vechi. Și atunci când tragem linie, e posibil să se ajungă la același impact negativ”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
În urma unui studiu realizat de prof. asoc. Cristian Niky Cumpătă prin care încearcă să se observe schimbările mucoasei bucale în rândul nefumătorilor, fumătorilor de țigări clasice și a fumătorilor care își doresc să renunțe la acest obicei și folosesc alternative.
Așadar, în cazul fumătorilor de țigări clasice s-au observat după primele nouă luni schimbări la nivelul țesutului epitelial, schimbări aflate într-o permanentă schimbare și evoluție. Majoritatea subiecților au prezentat aceste schimbări la nivelul cavității bucale.
În cazul fumătorilor de țigări electronice și alte alternative ale țigărilor clasice, după o perioadă de nouă luni, s-au observat îmbunătățiri la nivelul vascularizării, la fel și o îmbunătățire a sănătății mucoasei orale în diferite zone: limbă, buze, cavitate bucală.
Un alt studiu realizat de prof. dr. Mihaela Răescu, Universitatea Titu Maiorescu, care are în vedere impactul țigărilor electronice asupra resorbției osoase după implantul dentar. Se știe că fumătorii se confruntă în proporții destul de mari cu resorbția osoasă, motiv pentru care au nevoie de implant dentar. De cele mai multe ori, li se indică să renunțe la fumat, cel puțin pe perioada de integrare, adică cel puțin 6-9 luni. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 40 de participanți, care au fost recrutați în urma exprimării dorinței de a renunța la fumat, iar toți subiecții au fost împărțiți în trei grupe: nefumători, fumători și fumători care vor să renunțe la țigările clasice pentru alte variante.
La prima vizită, s-a determinat nivelul de vitamina D în rândul tuturor participanților. Așadar, în cazul unui pacient de 54 de ani, nefumător, cu două implanturi și cu un nivel de vitamina D de 31.4 nl/mg, după cinci luni de la implantul dentar nu s-au observat resorbții osoase. În cazul unui fumător de 53 de ani, care fumează 20 de țigări pe zi și are un nivel de vitamina D de 21.4 nl/mg, după cinci luni de la implantul dentar s-a observat o resorbție osoasă de 0.2 mm, respectiv 0.1 mm.
În privința fumătorilor care își doresc să înlocuiască țigările clasice, subiectul de 55 de ani, cu un nivel de vitamina D de 25,4 nl/mg, care fumează 15 țigări pe zi, renunță la fumat și înlocuiește țigările clasice, la cinci luni de la implantul dentar nu s-au văzut schimbări privind resorbția osoasă.
„Cel puțin din ce știm până acum, e posibil ca ambele variante de fumat să fie la fel de dăunătoare. Din punctul meu de vedere, cel mai mare pericol în prezent este că fumatul electronic este promovat ca fiind un gest mai sănătos și puțin nociv, și că îi încurajează pe nefumători, pe tineri, să înceapă să vapeze. Se mizează pe aromele atrăgătoare, pe comportamentul cool de a fuma în mediul social. Asta înainte să iasă studii amănunțite care să dovedească dacă și ce pericole generează consumul lor. Ulterior, odată ce vor apărea aceste studii, va fi poate prea târziu pentru mulți oameni. La fel cum a fost și în cazul țigărilor clasice în anii 50-60”, încheie medicul Sorina Stroe.
Alți medici sunt de altă părere. Prof. Dr. Mihaela Răescu susține că rezultatele studiilor clinice indică faptul că trecerea de la fumatul clasic la produsele din tutun încălzit îmbunătățește igiena orală a pacienților, precum și rata de succes a implanturilor dentare.