Autosabotajul sau dușmanul interior. Cum să nu-ți pui singur bețe-n roate

Autosabotajul este un fenomen des întâlnit în societatea noastră. Acesta se referă la modalitățile prin care tu îți pui singur bețe în roate atunci când dorești să faci ceva. O parte din tine alege să facă un lucru despre care știe că este benefic, în timp ce altă parte din tine se opune acestui demers. De multe ori aceste două părți sunt ascunse părții noastre conștiente, însă există și situații când, chiar dacă știi că nu e bine ceea ce faci, continui să o faci.

Pe parcursul dezvoltării noastre, avem anumite dorințe, anumite nevoi care fie sunt îndeplinite, fie sunt frustrate. Cele care sunt frustrate, adică sunt ignorate de către oameni din viața noastră care ar fi trebuit să le vadă, să le valideze, rămân blocate în noi. Ajung să se manifeste sub forma fricilor, sub forma simptomelor, sub forma evitării anumitor situații.

Când tu îți propui să faci ceva, o faci din punctul de vedere al părții raționale din tine. Știi ceea ce vrei să faci, știi unde vrei să ajungi, ce să atingi, ce vei face mai departe.

Recomandări

Tulburarea obsesivă a dragostei, între idealizare și amenințare

Stresul la locul de muncă și efectele sale asupra sănătății fizice și emoționale

În momentul în care aceste dorințe se lovesc de partea ta emoțională, de o parte legată de o frică, acestea încep să se clatine. Tu îți dorești ceva pe de-o parte, dar pe de altă parte te temi.

Un pacient și-a dorit mereu să aibă o parteneră care să îi devină soție. Avea nevoie de un om alături de care să își împartă toată viața, atât cele bune, cât și cele rele. Se întâmpla acest lucru deoarece a fost părăsit de mama sa destul de devreme, la vârsta de 3-4 ani, când ea a plecat la muncă în altă țară. Avea nevoie de ceva ce nu i-a fost oferit în copilărie: de dragoste, de apropiere.

Problema era că permanent întâlnea femei care erau nesigure cu privire la relații. Fie că nu își asumau relația în care erau, fie că erau simple aventuri, acele partenere ajungeau să dispară dintr-odată din viața sa.

Pe de-o parte avem de-a face cu o dorință conștientă. Omul acela dorea o apropiere, dorea o relație stabilă, avea nevoie de dragoste.

Pe de altă parte, trecutul său l-a făcut să dezvolte anumite temeri. Faptul că mama sa a plecat la o vârstă atât de fragedă a lui l-a făcut pe pacient să considere că apropierea emoțională este destul de periculoasă.

„Dacă mă apropii prea mult de cineva, există riscul ca acea persoană să dispară și să mă rănească.”

De aceea, pornind de la frici, își dezvoltase anumite mecanisme de apărare: dorea să primească mereu validări ale iubirii femeilor, le cerea să îi facă declarații de iubire, dorea să știe unde se află acestea și să discute foarte mult și când ele erau departe de el. Cu cât avansa mai mult relația, aceste două aspecte se transformau într-o dorință de a controla persoana iubită.

„Îi spun ce să facă pentru a mă asigura că nu o să facă ceva greșit, adică să mă părăsească.”

Simțindu-se sufocate și controlate, aceste femei ajungeau să se retragă, iar pacientul reacționa într-un mod agresiv verbal atunci când el se afla față în față cu abandonul.

Avem un exemplu concret cu privire la conceptul lui Sigmund Freud de „compulsie la repetiție”. Omul respectiv se temea de o situație și totuși ajungea să facă în așa fel încât să ajungă în situația originară.

Forța inteligenței emoționale este destul de puternică. La acest pacient era atât de puternică încât dădea peste cap dorințele conștiente, raționale. Le sabota. Pacientul ajungea să se autosaboteze și nu știa de ce întâlnește doar astfel de femei.

Pe parcursul terapiei, am explorat trecutul său, relațiile cu oamenii importanți din viața sa și l-am ajutat să scape din această situație.

Acum are o viață normală. Trecutul său încă există, abandonul a rămas, mama sa nu a putut să fie întoarsă din drum, dar acum trecutul nu îi mai controlează viitorul. El controlează cine este astăzi.