Pomana porcului cu mămăligă și usturoi – cea mai simplă rețetă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Pomana porcului cu mămăligă și usturoi - cea mai simplă rețetă
Foto: Shutterstock

Pomana porcului este una dintre cele mai cunoscute tradiții românești din preajma sărbătorilor de iarnă. În mod tradițional, Ignatul sau tăiatul porcului are loc cu 4 zile înainte de Crăciun. Numele de Ignat vine de la sărbătoarea Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul, care are loc pe 20 decembrie.

În această zi, toată familia se implică în ritualul sacrificării porcului. Dis de dimineață, bărbații sacrifică porcul și îl tranșează, iar femeile se ocupă de curățarea organelor și intestinelor. Cât despre copii, ei au ca unică „sarcină” să ronțăie codița, urechile și bucățelele mici de șorici pârlite și tare apetisante care „le mai scapă” din mână oamenilor mari.

După atâta trudă în gospodărie, vine rândul ospățului – pomana porcului. Există mai multe rețete de pomana porcului, iar rezultatele sunt la fel de delicioase. Gospodinele prididesc de zor la bucățele de carne numai bune de „îmbăiat” în untura proaspătă a animalului sacrificat, miresmele se întind pe întreg cuprinsul satului și bărbații își trag sufletul după atâta trudă fizică la un pahar de vorbă și de țuică sau vin, „ca să alunece” mai bine bucatele pregătite în tuci, plus mămăliga vârtoasă și murăturile puse din toamnă, îndeajuns să sature toți mesenii.

Dacă nu ai avut până acum prilejul să participi la pomana porcului, îți oferim în cele ce urmează rețeta care te va transpune în acest peisaj rustic prin mirosul și gustul de neînlocuit.

Cum se face pomana porcului la ceaun

Ingrediente:

  • 2 kg de carne de porc (pulpă mai grasă, ceafă, cârnați, ficat)
  • 2 căpățâni de usturoi
  • 4 linguri de ulei pentru prăjit (sau 2 linguri de untură)
  • 1 ceașcă de apă
  • sare, piper, cimbru, după gust
  • pătrunjel proaspăt tocat (opțional, pentru servire)

Mod de preparare:

Se taie cubulețe carnea (mai puțin cârnații) și se pune la prăjit în ulei încins (sau untură), într-un ceaun sau o tigaie adâncă. Se lasă la rumenit pe toate părțile, apoi se adaugă cârnații tăiați rondele mai groase. Se lasă sub capac până scade sosul lăsat de carne. Ai grijă să amesteci din când în când cu o lingură de lemn, ca să nu se ardă carnea.

Usturoiul se curăță și se dă prin presă. Se amestecă cu puțină sare și o ceașcă de apă și se toarnă peste carne, apoi se mai lasă câteva minute pe foc.

Se potrivește de cimbru, sare și piper și se trage ceaunul deoparte de pe foc.

Pomana porcului la ceaun se servește „plouată” cu pătrunjel tocat, alături de mămăligă caldă sau piure de cartofi și murături: varză murată tocată, gogonele, pepene murat, conopidă, gogoșari, ardei gras umplut cu varză și morcovi, castraveți, ce aveți la îndemână.

Și neapărat se închină un pahar de Fetească Neagră de calitate, ca să fie masa completă. Citește aici un ghid complet de asociere a vinurilor la preparatele de Crăciun și Anul Nou.

S-aveți poftă din belșug și sărbători tihnite!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult