Pentru că începutul de an este un moment prielnic pentru un set de teste și analize, medicul endocrinolog Ruxandra Dobrescu trece în revistă cea mai bună conduită în privința evaluărilor tiroidiene. La ora actuală, disfuncțiile tiroidiene sunt diagnosticate frecvent. De aceea, monitorizarea lor ar trebui făcută regulat, însă la sfatul medicului.
„În principiu, este bine ca analizele pe care le facem să fie țintite, pe baza simptomelor, adică pe baza lucrurilor care ne supără. Nu există o listă standard de analize pe care le facem cu toții și care, cumva, ne stabilește în mod miraculos diagnosticul.
Practic, dacă avem simptome de disfuncții endocrine, adică simptome de exces de hormoni tiroidieni sau de deficit de hormoni tiroidieni, în principiu, analizele recomandate sunt cele de funcție tiroidiană, adică TSH și FT4. Acestea sunt analizele de care a auzit toată lumea și care pot fi recomandate și de medicul de familie.
Dacă avem un simptom care ne duce cu gândul la o afecțiune tiroidiană, mergem la medicul de familie care ne va spune ce avem de făcut mai departe.
Știm că hormonii tiroidieni sunt importanți pentru reglarea metabolismelor. Iar aceasta se reflectă în funcționarea întregului organism. Dacă există un deficit de hormoni tiroidieni, apar oboseala, gândirea mai lentă, vorbirea mai lentă, pielea uscată, edemele. De asemenea, inima bate mai lent, tranzitul intestinal e mai încetinit. E o stare generală lipsită de energie, poate și cu un strop de depresie, pentru că există și un efect asupra sistemului nervos central” ne-a spus dr. Ruxandra Dobrescu.
Ce alte simptome pot apărea în disfuncțiile tiroidiene și când se recomandă tratamentul aflați din materialul video realizat cu medicul primar endocrinolog Ruxandra Dobrescu.