Conceptul de „suflete pereche” datează încă din Grecia antică, mai exact de când Platon a început să vorbească despre el în scrierile sale. Socrate la rândul lui a avut propria viziune despre ce înseamnă suflete pereche, dar trebuie să fim realiști și să acceptăm că au trecut mii de ani, iar teoriile s-au mai schimbat, la fel și așteptările pe care le avem în relații și felul în care iubim.
Pentru vremurile actuale, sufletul pereche ar putea fi o persoană care să se potrivească perfect temperamentului celuilalt sau poate să fie vorba de un partener romantic sau sexual cu care ai o relație specială și pe care știi că o iubești foarte mult. Cel puțin așa ne spune Dicționarul Cambridge. Definiția sufletului pereche diferă de la o persoană la alta, dar în profunzime aceasta implică legături, înțelegeri și afinități la un nivel extraordinar între doi indivizi. Este vorba de omul care te înțelege și simte că are cu tine o conexiune cu mintea, corpul și sufletul.
Nu-i nimic greșit în a fi visător, dar uneori este mai bine să rămâi cu picioarele pe pământ. Este minunat să credem în „dragoste la prima vedere” și „suflete pereche”, dar de multe ori acestea pot fi doar niște iluzii sau sabotori. Mecanic, ajungem să ne îndreptăm toată energia în căutarea „jumătății noastre”. Trăim într-o perioadă în care oricum este dificil să-ți găsești un potențial partener care să se potrivească așteptărilor tale sau de care să nu rămâi dezamăgit. Alergând după aceste idei, în viața noastră pot apărea persoanele potrivite, dar pe care să nu le remarcăm pentru că așteptăm acea sclipire. Ce înseamnă asta? Că ne putem sabota și ratăm ocazia de a avea o relație cu un partener potrivit nouă. Doar pentru că nu am simțit nimic.
Chiar dacă ești deja într-o relație și crezi că partenerul este sufletul tău pereche poate fi problematic, pentru că începi să privești greșit relația. Apar așteptări nerealiste vizavi de relație, iar când apar conflictele nu știi cum să le gestionezi, apar reproșuri și dezamăgiri. Un studiu publicat în 2014 în Journal of Experimental Social Psychology arată că persoanele care privesc relațiile de iubire cu suișuri și coborâșuri sunt mult mai stabile emoțional și mult mai fericite decât cele care cred că relațiile sunt o uniune perfectă a două suflete făcute unul pentru celălalt.
Conflictele fac parte din orice relație, pentru că ele așa funcționează, dar trebuie să fii puțin realist când vine vorba de conceptul sufletelor pereche pentru a nu fi luat prin surprindere. Ce vreau să spun cu asta? Gândește-te că-ți pui partenerul pe un piedestal o viață întreagă, apoi realizezi că tu ești cel care l-a pus acolo, iar realitatea distruge orice fantezie. Mai exact, creezi o imagine falsă a relației doar pentru a te simți în siguranță.