Știm cu toții că bananele se strică foarte repede, indiferent dacă le ținem la frigider, depozitate sau în fructieră. Din fericire, chiar și din bananele puțin mai coapte putem crea deserturi absolut delicioase, iar printre acestea se numără și banana bread, preparatul care a făcut furori în pandemie. Dacă aceste fructe se află pe lista ta de cumpărături și vrei ca ele să reziste mai mult, iată un truc ieftin care să mențină bananele proaspete.
Bananele se numără printre fructele care emit un gaz numit etilenă, iar odată introduse în frigider, acesta devine un mediu care favorizează oxidarea mult mai rapidă. Etilena este un hormon vegetal ca produce acel aspect al fructelor stricate cum este în cazul bananelor. Avocado, roșiile și cartofii sunt și ele alimente care elimină acest gaz atunci când se strică, motiv pentru care trebuie să fie depozitate separat de produsele sensibile la această substanță (morcovi și ceapă).
Etilena iese de cele mai multe ori prin coada bananelor, iar pentru a le menține proaspete secretul este să înfășori această coadă cu ajutorul foliei de plastic astfel încât să stea fixă. Acest truc ajută la încetinirea procesului, iar bananele vor rezista mai mult timp, poate chiar până la o săptămână.
O altă variantă pentru a menține bananele proaspete în frigider este să acoperi bananele cu foi de ziar înainte de a le pune în frigider. Dacă fructul este deja decojit și nu vrei să oxideze, un alt truc este de a pune banana într-un recipient pe care să-l învelești cu hârtie de bucătărie umedă.