”Adolescenții nu au experiență și expertiză de viață. Funcțiile cognitive, neocortexul se maturizează la 25 de ani. Creierul limbic, primitiv și emoțional se maturizează în jur de 15 ani. Ei văd, aud, simt și observă multe, dar nu interpretează corect, de multe ori. Până atunci, ne descurcăm cu ce avem!” explică psihologul și psihoterapeutul Camelia Anca Baciu. Iată de ce apar comportamente deviante la adolescenți.
Rudolf Dreikurs, unul dintre cei mai mari contributori ai psihologiei adleriene, în special prin abordarea psihoeducațională în privința ghidării copiilor, a consilierilor școlari și a părinților, a identificat patru scopuri neconștiente aflate în spatele comportamentului deviant la copii și adolescenți:
Atragerea atenției este cel mai des întâlnit scop al comportamentului neadecvat. Atunci când copilul devine un căutător de atenție, înseamnă că a dezvoltat convingerea că doar așa este important pentru părinți sau pentru adulții semnificativi. Cu intenția de a-și atinge obiectivul, copilul va încerca, în permanență, să-i țină ocupat pe aceștia, fie prin a le cere explicații interminabile, fie prin a face lucruri necugetate, fie prin a le cere să facă acțiuni în locul lui. Nu urmărește să fie util, ci mai degrabă să-și asigure statutul de „special”; fenomenul apare când nu simte că este conectat.
Lupta de putere/obținerea puterii – copilul îndeplinește cerința abia când părintele ajunge să-și folosească puterea fizică sau psihică asupra lui. Chiar și atunci când părintele reușește să-l forțeze pe copil să facă ceva, acesta îi demonstreză că nu poate avea controlul asupra minții sale și că nu îl poate obliga ce să gândească. Adolescentul crede că poate avea un rol important doar dacă folosește puterea, dacă se impune; fenomenul apare atunci când simte că nu este capabil.
Răzbunarea este folosită atunci când apare o gândire de tipul „dacă tot nu vă pasă de mine, măcar pot să mă răzbun când mă răniți”. În cazul acesta, copilul este violent fizic sau verbal, dacă nu-i rănește pe ceilalți prin forța fizică, caută cuvinte jignitoare la adresa lor. Este atât de descurajat încât crede că tot ce mai poate face este să-i rănească pe ceilalți; fenomenul apare atunci când nu se simte semnificativ (nu contează)
Inadecvarea/evitarea eșecului, a responsabilităților – atunci când copilul este atât de descurajat încât, crede că, nimic din ce face, nu este apreciat de ceilalți. Are sentimentul că nu se poate ridica la înălțimea așteptărilor celorlalți, și din cauza aceasta, nu mai face lucruri, cu speranța că, astfel, va fi lăsat în pace. Din dorința de a evita eșecul, renunță la orice încercare de a rezolva problemele vieții; fenomenul apare când își pierde curajul.
Acestea sunt cele patru scopuri, ale comportamentului problematic, urmărite de adolescentul descurajat. În locul lor, ca să se poată dezvolta armonios, are nevoie să simtă că este conectat, capabil, ființa lui contează (este semnificativ și face diferența) și că are curaj.