Lect. Univ. Dr. Maria Tănase Mânzat: Filmele de dragoste pot induce așteptări nerealiste în relație

Așteptările nerealiste în relație pot îndepărta cei doi parteneri, pot eroda relația. Am stat de vorbă cu Lector Univ. Dr. Maria Tănase Mânzat,psihanalist IAAP, psihoterapeut analist formator, despre ce înseamnă iubirea, ce presupune ea, care este opusul iubirii și care sunt ingredientele unei relații reușite. Un interviu pe care ar trebui să îl citească orice persoană care își dorește o relație armonioasă!

Ce se întâmplă doctore: Cum ați defini dragostea adevărată? Ce presupune aceasta?

Lector Univ. Dr. Maria Tănase Mânzat: Voi începe răspunsul la această întrebare cu două dintre citatele mele favorite despre iubire.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

„Iubirea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană. (Sau cu câteva persoane, cele care formează familia – completarea aceasta îmi aparține.) Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relaționarea unei persoane cu lumea ca întreg și nu doar ca un unic obiect al iubirii. Dacă cineva iubește doar o altă persoană și este indiferent față de restul semenilor săi, iubirea sa nu este iubire ci atașament simbiotic sau autocentrare amplificată.” Erich Fromm

”Opusul iubirii nu este ura. Este puterea.” C. G Jung

Una dintre confuziile cel mai des întâlnite este între iubire și putere. Este o confuzie naturală pentru copiii mici, care obișnuiesc să spună: ”Nu mă iubești. Ești o mamă rea!” atunci când nu primesc ceea ce-și doresc, indiferent dacă este vorba despre a patra bucată de ciocolată, o excursie, o bluză, nerespectarea orei de culcare. Dacă acest ”raționament” se păstrează după perioada micii copilării devine problematic și manipulativ. Am auzit de mult prea multe ori, de la adulți, în cabinet: ”Dacă mă iubește, trebuie să facă ce-i cer/ce vreau eu.” Iubirea nu presupune obediență, supunere, submisivitate. Toate acestea sunt specifice unei relații de putere, unei relații asimetrice, fără pic de iubire.

Iubirea presupune, cel puțin, echivalență în relație, respect, curiozitate, spațiu, acceptare, susținerea dorințelor și a subiectivității celuilalt, empatie, compasiune, atenție, delicatețe, blândețe, cunoaștere reală de sine și a celuilalt, angajament, constanță, capacitatea de a accepta diferitul, capacitatea de a ierta, interdependență, creativitate.

Bineînțeles că pentru ca cineva să le poată oferi și să poată construi o relație pe aceste coordonate este necesar să le fi primit mai întâi.

C.S.Î.D.: Relațiile prezentate în filme – în care relația merge de la sine, partenerul îți intuiește nevoile și ți le și împlinește fără ca tu să scoți niciun cuvânt, în care bărbații știu exact ce și când să spună – nu pun, oare, o presiune prea mare pe relațiile din viața reală și cresc în mod nerealist așteptările partenerilor?

Lect. Univ. Dr. M.T.M.: Indiscutabil că filmele de dragoste, în care acest subiect este tratat superficial și nerealist, fac foarte mult rău, tocmai prin faptul că induc reprezentări și așteptări nerealiste. Bineințeles că oamenii ar trebui să facă diferențierea între film/ficțiune și realitate. Totuși, prea des, nu se face această distincție. Consider că filmele pot ajuta atunci când determină reflectare și, prin aceasta, transformare benefică în spectator, nu când amplifică/hrănesc imaturitatea emoțională și ruperea de realitate. Modelul femeii care intuiește nevoile este, de fapt, reprezentarea relației mamă – bebeluș, când, în lipsa cuvintelor, mama are nevoie să intuiască nevoile și dorințele bebelușului. Atunci când un adult, bărbat sau femeie, are această așteptare se poate deduce că, din anumite puncte de vedere, încă este în stadiul acestui tip de relație, mamă – copil foarte mic. Reprezentarea ca bărbatul să nu greșească este, bineînțeles, complet absurdă.

Consider că anumite basme ne pot ajuta mai mult să înțelegem lungul travaliu necesar, înainte ca o relație chiar să funcționeze fericit. Deși ele se termină cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, atunci când se termină astfel, după nuntă, nunta se poate realiza doar după ce protagoniștii au trecut prin multe probe extrem de dificile, în care își riscau viața. Aceste probe determinau dezvoltarea și maturizarea eroului sau a eroinei. Abia după ce acest proces era împlinit, nunta putea genera fericire. Gândiți-vă la Povestea porcului de Ion Creangă. Eroina a trebuit să îndure ani de căutare, efort, muncă, cerere și primire a ajutorului, înainte de finalul fericit. Sau mitul Eros și Psyche, sau povestea Harap Alb sau multe alte povești similare. În toate acestea fericirea finală apare doar după extraordinar de mult efort, curaj, luptă, învățare, dezvoltare, smerenie.

C.S.Î.D.: Care ar fi, pe scurt, ingredientele unei relații reușite?

Lect.Univ. Dr. M.T.M.: Pe scurt, atributele principale, din punctul meu de vedere, sunt: autocunoașterea conștientă, temeinică și realistă, maturitatea emoțională, împlinirea personală și satisfacția în relație cu propria viață, toleranța, bunăvoința, generozitatea, capacitatea de a construi atașament securizant, valorizarea relației de cuplu și a relațiilor interumane în general, flexibilitatea, perseverența, asumarea ( care implică ieșirea din psihologia țapului ispășitor), competența emoțională (termen introdus de Gabor Mate) capacitatatea de a accepta diferitul și de a fi curios în relație cu diferitul. Pe scurt, dar nu puține și, nici pe departe, ușor! Pentru a dobândi aceste atribute este nevoie, cel puțin, de timp, travaliu interior și exterior asumat și conștient, reflectare, experiențe și capacitatea de a învăța din ele.