Produsele din soia consumate în exces pot tulbura activitatea sistemului endocrin, mai ales dacă în organism există un deficit de iod.
Medicii avertizează că soia inhibă o enzimă importantă pentru sinteza de hormoni tiroidieni, motiv pentru care trebuie consumată cu precauție de persoanele care urmează tratament cu levotiroxină sau care sunt predispuse la boli de tiroidă. Acest medicament este adesea luat de pacienții cu hipotiroidie (pentru completarea deficitelor hormonale) sau cancer tiroidian (pentru stoparea creșterii tumorii).
Dacă totuși vrei să consumi soia, e bine să o faci la cel puțin 4 ore după administrarea tratamentului cu levotiroxină. Și mare grijă la aportul de iod: consumă sare iodată, pentru a evita aceste dezechilibre hormonale.
Deși soia poate avea un efect benefic asupra nivelului de colesterol și glucoză din sânge, putând astfel reduce riscul bolilor cardiovasculare și al diabetului, unele studii arată că acest aliment, mai ales dacă este modificat genetic, trebuie consumat cu moderație de persoanele predispuse la afecțiuni tiroidiene sau care urmează tratamente în acest scop, potrivit verywellhealth.com.
Produsele din soia (boabe de soia, snițele de soia, cașcaval vegetal, mezeluri vegetale, tofu, tempeh, edamame, lapte de soia) se încadrează într-o categorie de alimente numite goitrogene, care împiedică producerea normală de hormoni tiroidieni și determină mărirea glandei tiroide.
Goitrogenii sunt substanțe care pot perturba funcția tiroidiană prin inhibarea capacității organismului de a utiliza iod. Altfel spus, blochează procesul prin care iodul este încorporat în hormonii tiroidieni T4 (tiroxina) și T3 (triiodtironina).
Consumul excesiv de alimente bogate în goitrogeni poate duce la creșterea în volum a gușei, ca urmare a producției excesive de TSH (hormonul de stimulare tiroidiană), care suprastimulează glanda tiroidă și determină mărirea acesteia.
Totodată, există riscul ca astfel de alimente să inhibe acțiunea medicamentelor pentru reglarea hormonilor tiroidieni.
Alte exemple de alimente cu potențial goitrogen sunt: broccoli, conopida, guliile, kale, ridichile, varza, rucola, hreanul, varza de Bruxelles, bok choy.
Majoritatea studiilor care au identificat o asociere între soia și bolile tiroidiene au arătat că femeile sunt mult mai afectate decât bărbații, dar încă nu se cunoaște motivul pentru care se întâmplă acest lucru.
Dacă urmezi un tratament pentru tiroidă, ține cont că și calciul sau fierul pot împiedica absorbția adecvată a medicamentelor pe care le iei.
De regulă, aceste medicamente trebuie luate pe stomacul gol sau să mănânci alimente dintre cele menționate anterior la cel puțin 4 ore de la administrarea dozei.
Pe de altă parte, dacă nu ai probleme cu tiroida și nu iei medicamente pentru reglarea hormonilor tiroidieni, poți consuma fără probleme soia. Diverse studii au arătat că acest aliment poate avea efect benefic, datorită isoflavonelor conținute.
Aceste substanțe au efect de tip estrogenic, putând ameliora simptomele la menopauză, precum bufeurile sau transpirațiile.
De asemenea, consumul de soia poate oferi protecție împotriva osteoporozei, a bolilor de inimă, diabetului și cancerului de sân.