Tensiunea mare sau hipertensiunea este o afecțiune care crește semnificativ riscul de boli de inimă sau accident vascular cerebral. Deși este numită și „ucigașul tăcut”, deoarece nu toată lumea prezintă simptome când are tensiunea mare și se prezintă târziu la medic, când răul e deja făcut, problema poate fi suspectată din timp dacă acordăm mai multă atenție semnalelor pe care ni le oferă corpul.
În caz contrar, dacă le ignorăm, riscăm ca boala să se agraveze și să ducă la complicații severe. Printre acestea: infarct miocardic, atac cerebral, insuficiență cardiacă, pierderea vederii, insuficiență renală, demență, disfuncție erectilă.
Află mai jos ce simptome dă tensiunea mare, care sunt valorile normale ale acesteia, dar și ce trebuie să faci pentru a o ține sub control.
Dacă nu ai la îndemână un tensiometru și prezinți aceste simptome, este posibil să te confrunți cu hipertensiune. Totuși, singura metodă 100% sigură de a ști dacă ai tensiunea mare este să ți-o măsori cu un aparat (tensiometru) și nu doar o dată, ci de 2 ori pe zi – dimineața și seara.
Tensiunea arterială ideală este sub valoarea de 120/ 80 mmHg.
Valorile peste 140/ 90 mmHg indică hipertensiune, iar cele sub 90 / 60 mmHg hipotensiune.
Iată care sunt posibilele simptome ale tensiunii crescute:
Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă suspectezi că ai tensiunea mare este să renunți la orice activitate în care erai implicat, să te așezi pe pat și să stai întins.
Inspiră adânc, reține câteva secunde aerul în abdomen, expiră încet și încearcă să te calmezi. Această tehnică de reducere a stresului ajută într-o anumită măsură la reglarea tensiunii arteriale.
Dacă această metodă nu funcționează, atunci trebuie să apelezi numărul unic de urgență 112. Dacă ești sub tratament pentru hipertensiune, ia o pastilă din cele recomandate de medic.
Pentru a preveni crizele de hipertensiune, un rol foarte important îl joacă regimul alimentar și stilul de viață în general, potrivit medicinenet.com. Iată câteva sfaturi pentru a-ți menține inima sănătoasă:
Menține o greutate corporală optimă (IMC între 18.5 și 25) – kilogramele în plus și grăsimea pun o presiune suplimentară pe vasele de sânge, crescând astfel riscul de hipertensiune.
Fă mișcare în fiecare zi (minimum 30 de minute/zi) – activitatea fizică ajută la reducerea procentului de grăsime, în special în zona viscerală. Încearcă să faci jogging, înot, mers pe jos, bicicletă, canotaj, drumeții, orice îți face plăcere.
Renunță la fumat – tutunul favorizează acumularea de grăsime și întărirea acesteia pe vasele de sânge, ceea ce duce la hipertensiune.
Dormi suficient – lipsa somnului crește riscul de a te confrunta cu tensiune crescută. Încearcă să dormi între 7 și 9 ore pe noapte.
Evită situațiile stresante – stresul determină producția în exces de cortizol și alte substanțe care afectează buna funcționare a organismului, inclusiv tensiunea arterială. Plimbă-te în natură, meditează, citește o carte, ascultă muzica preferată, fă yoga, pilates.
Adoptă o dietă benefică pentru inimă – asta înseamnă să incluzi în regim mai multe alimente precum spanac, broccoli, morcovi, mere, portocale, banane, cereale integrale, nuci, fasole, lactate cu conținut redus de grăsimi, ouă, pește gras, carne slabă (pui, curcan).
Evită alimentele care conțin grăsimi saturate – astfel de alimente sunt cele de tip fast-food, prăjelile, semipreparatele, supa /tăițeii instant, prăjiturile, produsele de patiserie.
Redu cantitatea de sare – excesul de sodiu din alimentație crește valorile tensiunii arteriale. Limitează-te la maximum 1.500 miligrame de sare/zi (adică puțin peste o jumătate de linguriță) și evită alimentele care conțin de regulă mult sodiu (chipsuri, covrigei, alune etc.).
Limitează consumul de cafea și alcool – cofeina crește tensiunea arterială, la fel și alcoolul. Ai grijă și la ceaiurile care conțin în mod natural cofeină, cum ar fi ceaiul verde sau cel negru.
Urmează cu strictețe tratamentul recomandat de medic – dacă ai deja diagnosticul de hipertensiune și medicul cardiolog ți-a întocmit un plan de tratament, respectă-l și ia pastilele întocmai. Pentru a evita situația în care uiți să iei o pastilă, setează pe telefon o alarmă cu ora la care trebuie luată zilnic.