Cine este „profukool”, cel mai neconvențional profesor care le predă copiilor limba engleză pe ritmuri de ABBA

Eduard Andrei Vasile (sau „profukool”) este profesor de limba engleză în învățământul primar și consilier în dezvoltare personală, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cu o specializare în relații de cuplu și relații de familie, Eduard încearcă pe cât de mult posibil să aducă sprijin celor în nevoie, sprijin de care el nu a avut parte în copilărie.

Aflăm cine este profukool și de ce ne-a atras atenția, într-un interviu exclusiv pentru „Ce se întâmplă, Doctore?”.

Am fost acel elev din clasă care stătea cu mâna ridicată la toate orele

CSID: Eduard, ne-ar plăcea să aflăm mai multe despre tine. Cine este „profukool”?

Recomandări

Flacăra pasiunii abia pâlpâie, nu știi dacă te mai iubește? Iată 5 sfaturi pentru a-ți salva…

Există scuze pentru infidelitate sau suntem doar victimele ei?

Așa cum foarte frumos m-ai descris, sunt un tânăr profesor de limba engleză. Finanțist de profesie și cu un masterat în economie în limba franceză, am decis să ofer mai departe ceea ce am primit bun și frumos și crede-mă, am primit cu carul!

M-am reorientat, învățământul fiind locul în care mă simt cel mai bine și mi-am extins puțin „antenuțele” și către franceză, limba română pentru examenele importante și, cel mai recent, consiliere. Dincolo de titluri și programe de formare, sunt un om simplu. Empatic, răbdător, dornic să ajut. Nu mă gândesc de două ori și nu prea există refuzuri din partea mea.

CSID: Felicitări pentru inițiativa și activitatea ta! Este lăudabil pentru un tânăr să aleagă calea profesoratului și a psihologiei când plaja de profesii este atât de mare. Cum ai ajuns să fii profesor?

Ei bine, aici am o povestioară tare simpatică. Probabil am fost acel elev din clasă care stătea cu mâna ridicată la toate orele și învăța lecțiile înainte să fie măcar predate. Mi-a plăcut școala, da. Profesorii pe care i-am avut și liceul unde m-am format, ca să zic așa, mi-au clădit dorința pentru profesorat. Voi mulțumi și aici domnilor profesori din Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” pentru tot aportul. Pentru un reper drag, este liceul unde s-a filmat „Liceenii”.

Mi-am dorit să devin profesor, dar habar nu aveam de unde să încep sau cu ce să încep. Licența și masteratul în economie m-au atras gândindu-mă la oportunități. Primisem chiar o bursă de perfecționare în limba rusă din partea ASE București, ofertă pe care am ratat-o și încă regret. Probabil voi regreta toată viața.

Absolvind atâția ani de economie în două limbi străine, calea era una destul de bine definită. Începusem să lucrez în multinaționale, dar nu mă simțeam împlinit. Câștigam bine, oportunitățile de creștere erau faine, dar nu era ce îmi doream.

Într-o bună zi, bunica mea (sau mama mea, căci ea m-a crescut) a văzut un anunț la o școală primară particulară din nordul Bucureștiului. Căutau profesor de engleză. Nici nu m-am gândit să aplic, crezând că procedura e dificilă și drumul anevoios. Bunica m-a asigurat că trimite un e-mail și rezolvă ea (avea 82 de ani atunci).

A doua zi am primit telefon de la doamna director iar a treia zi eram profesor de engleză. Discuția cu doamna director  a fost fără cusur și am realizat amândoi că este ceea ce trebuie să fac. Având modulele psihopedagogice, a fost mai simplu decât crezusem inițial. Așadar, e-mailul minune al bunicii a fost de succes. Am avut mână liberă să-mi fac orele după bunul plac și am primit încrederea direcțiunii, a colegilor, a părinților și, cel mai important, a elevilor.

Copilăria mea nu a fost una tocmai fericită

CSID: Suntem siguri că ai avut modele în viață, prilej cu care te rugăm să ne spui cine te-a inspirat cel mai mult.

Bunica și mama sunt eroii vieții mele. Copilăria mea nu a fost una tocmai fericită și am trăit cu un tată abuziv. Nu ne bătea, nu bea alcool, nici măcar nu fuma. Ne abuza în cel mai distrugător mod cu putință: psihic. Am reușit să ne dezlipim de tot ce-a însemnat perioada asta și am pornit cu toții pe un nou drum.

Bunica este modelul meu. Fost asistent medical mult apreciat, scriitoare de proză și poezie sub pseudonim (în vremea comunismului), un om drept ca o lumânare, sincer, empatic. Acum are 86 de ani și mi-aș dori să trăiască încă pe-atât. Ea a fost și este puterea noastră. Mama vine imediat după ea, fiind o luptătoare și lucrând tot în domeniul medical. Merge pe role la serviciu (chiar și iarna, dacă nu e gheață sau zăpadă). Un om tare activ, model pe care l-am preluat și eu. Zilele noastre nu cred că au 24 de ore.

Au urmat profesorii din liceu cu care am păstrat legătura, ne sunăm periodic, ne vedem la momentele importante, ieșim la o prăjitură. Pe doamna profesoară de limba latină chiar o colindăm iarna, dumneaei omenindu-ne cu mere coapte și cântând colinde. Nu aveam cum să nu preiau toată omenia și profesionalismul dragilor mei profesori.

De ce profukool?

CSID: Într-adevăr, experiențele ne șlefuiesc, dar de ce ești „profukool” și de ce ai ales și partea de consiliere?

Acest titlu nu mi l-am însușit de unul singur din dorința de a fi special. Orele mele, de consiliere sau de engleză, se încheie cu feedback. E foarte importantă partea aceasta. Într-o zi, o elevă mi-a spus: „Eduard, tu nu ești doar un profesor bun, tu ești un profesor cool!”. Firește că m-am emoționat și pe loc mi-a venit ideea de „profukool”.

Cât despre consiliere, ei bine, am mai spus că n-am avut o copilărie fericită, anxietatea și începutul de depresie fiind la loc de cinste, din păcate. N-am avut sprijin, sănătatea mentală nu era un subiect la îndemâna tuturor, nu se propagase ideea de terapie. M-am descurcat de unul singur, așa cum am știut. Am construit pe un fond șubred, dar am încercat să mai pun niște „ciment” acolo, din când în când.

Atunci am realizat că nu ne dorim să fim fericiți, ci liniștiți. Fără liniște nu poți face prea multe lucruri. Am decis să vin în întâmpinarea tinerilor, iar în prezent susțin cursuri și workshop-uri, atât cu copiii, cât și cu părinții. Dezbatem teme de parenting, comunicare autentică și asertivă, protejarea mediului, empatie, prietenie, tehnologie. Încerc să acopăr toată plaja de subiecte.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Eduard Andrei (@profukool)

Copiii nu sunt ascultați, nu sunt auziți

CSID: Care sunt, în opinia ta și observând comportamentul copiilor în ultimii ani, principalele dificultăți ale micuților – atât în ceea ce privește sistemul educațional, cât și „bagajul” emoțional de acasă?

În ceea ce privește sistemul educațional, am constatat cu tristețe că resursele folosite cel mai des nu sunt atractive și nici interactive. Copiii au acces la atâta tehnologie, încât odată ajunși la școală se lovesc de „antichități”. Firește că există și școli moderne, dotate cu table inteligente, tablete, dar nu toate școlile dispun de aceste resurse. În fond, ce e mai interactiv: jocul sau numărătoarea din lemn?

Cât despre „bagajul” cu care vin copiii de acasă, aici este, într-adevăr, o situație delicată. Copiii nu sunt ascultați, nu sunt auziți. Cei mai mulți părinți aplică pedepse, fără să fi existat niște limite în prealabil. Mereu spun părinților să stabilească reguli, limite, apoi consecințe. De menționat este și faptul că cei mici nu au dezvoltat conceptul de „consecință”, așa că va fi greu să înțeleagă, dar vor realiza că se întâmplă ceva atunci când depășesc limitele.

CSID: Cum a fost perioada pandemiei pentru tine, din punct de vedere didactic?

Grea. Sute, chiar mii de invitații pe platforme, mesaje către părinți, camere oprite, microfoane defecte. Ne-am adaptat situației dar a fost o provocare chiar și pentru mine, care stăpânesc mijloacele tehnologice.

Unii părinți au înțeles eforturile profesorilor din aceste vremuri, alții nu. Eu m-am raportat la ce am făcut și zic că am făcut bine. Deseori pierzi controlul asupra elevilor chiar și în clasă, imaginează-ți cum e pe o videoconferință. Am ieșit cu toții triumfători.

Profukool, un împătimit al muzicii clasice

CSID: Vorbești atât de frumos despre ceea ce faci încât sună mai degrabă a hobby. Cum știm că sunt profesii, am vrea să știm și ce hobby-uri ai, pe lângă ceea ce faci ca profesor și trainer.

Pianul este pasiunea mea numărul unu. Nu am avut pian în copilărie, ci mi-am cumpărat unul digital în urmă cu șase ani, din primii mei bani. Nu am luat lecții de pian niciodată, dar moștenind simțul artistic al bunicului (tot asistent medical, dar solist de muzică populară în timpul liber), am reușit de unul singur să interpretez nocturne ale lui Chopin sau piese cunoscute ale altor mari compozitori. Mai pictez, atunci când timpul îmi permite și fac sport, mult, mult sport. Ah, și sunt pasionat de mașini.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Eduard Andrei (@profukool)

CSID: Se pare că ai dezvoltată și latura artistică. Ne poți dezvălui care sunt artiștii tăi preferați?

Ascult în cea mai mare parte a timpului muzică clasică unde îi am ca favoriți pe Chopin, Mozart, Beethoven, Liszt, Mendelhson, Bach, Vivaldi, Tchaikovski. Deci greii. Din muzica mai recentă ascult zilnic artiști italieni sau francezi precum Francoise Hardy, Peppino Gagliardi, Joe Dassin, Alain Barriere și ABBA. Am o pasiune mare pentru trupa ABBA, ajungând să cânt cu elevii, chiar, piesele lor. Astfel exersăm și pronunția în engleză. 🙂

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Eduard Andrei (@profukool)

CSID: Lucrezi și la alte proiecte în prezent? Dacă da, ne poți da câteva detalii?

Am scris o carte în ultimele luni. Încă nu e publicată, dar sper ca anul acesta să fie cu noroc. Cuprinde sfaturi și exerciții de dezvoltare personală. Nu am găsit încă o editură, dar sunt sigur că totul se va petrece la momentul potrivit.

Am început un podcast împreună cu prietena mea cea mai bună, care este life coach, despre relații de cuplu și familie, iar recent am lansat un website destinat „străinătăților”, bornandreborn.com, adică scriu articole în limba engleză. Încerc să transmit unele mesaje în mai multe direcții.

CSID: Așa, în atmosfera dezvoltării personale, ce sfat sau ce cuvinte ai vrea să le adresezi cititorilor?

Să aibă încredere în ei, în ceea ce știu și în ceea ce pot. Este fix ceea ce n-am făcut eu în trecut. M-am făcut mic, cât o ghindă, din dorința de a fi pe placul altora. Nimic mai greșit. Așa că vorbesc din experiență și, mai ales, din suflet.

Mulțumim, Eduard, pentru cuvinte și inspirație! Îți dorim mult succes în ce faci și abia așteptăm vești de la tine!