Cu doar câteva ingrediente poți obține un prânz delicios. Cu toții iubim crochetele, iar dacă nu le-ai încercat până acum, cele făcute în casă te vor cuceri cu siguranță. Îți garantăm că după ce vei testa această rețetă de crochete cu mușchi file, vor deveni preparatul tău favorit.
Într-o tigaie adaugă untul și uleiul de măsline, iar după ce se încing cele două ingrediente adaugă ceapa și las-o la călit pentru cinci minute, la foc mic.
Adaugă un praf de sare. Amestecă și adaugă mușchiul file Matache Măcelaru’, tăiat mărunt și lasă ingredientele să se gătească pentru câteva minute. Pune făina și nu uita să amesteci constant pentru a nu se arde. Când începe să prindă o culoare aurie, adaugă laptele puțin câte puțin și lasă compoziția la gătit timp de 15-20 de minute. Când începe să scadă, mai adaugă lapte. Amestecă în continuare până când obții un amestec cremos.
Toarnă compoziția într-un bol și lasă-o la temperatura camerei să se răcească, apoi acoper-o cu o folie de plastic și las-o la frigider pentru câteva ore sau peste noapte. Apoi, cu ajutorul unei linguri, formează crochetele din aluatul obținut.
Acum, la prăjit cu ele!
Ai nevoie de făină, ouă și pesmet, toate în boluri separate. Exact ca la șnițele, procesul este în trei pași: se dau crochetele prin făină, apoi prin ou, iar mai apoi prin pesmet și se lasă pe o hârtie de copt. După ce le termini, se pun într-o tigaie la prăjit. Se scot pe un șervețel pentru a absorbi excesul de ulei și se servesc reci sau calde, după preferințe și simple sau alături de dressingul favorit.