Medic neurolog: 50-80% dintre pacienții cu Parkinson pot dezvolta demență în 10-15 ani de la diagnostic. Unele simptome ale bolii sunt invizibile pentru cei din jur

Despre boala Parkinson este cunoscut faptul că este o boală cronică, neurodegenerativă, cu evoluție progresivă. Afecțiunea este în foarte mare măsură consecința unui deficit de dopamină, secundar reducerii numărului de neuroni din substanța neagră, parte a unei zone a creierului, numită ganglioni bazali.

Boala Parkinson este a doua cea mai răspândită boală neurodegenerativă după Alzheimer. Este denumită după medicul care a descoperit-o, James Parkinson, care a descris-o în 1817 drept „paralizia tremurătoare”. Pe 11 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua internaţională de luptă împotriva bolii Parkinson.

Aflăm mai multe despre cauze, manifestări și tratament pentru boala Parkinson de la Dr. Gabriela Mihăilescu, Medic Primar Neurolog și Șef de Lucrări.

Recomandări

Semne demență la 45 de ani. Cum arată ochii când ai risc crescut de Alzheimer

5 semne timpurii ale bolii Parkinson

Anxietatea și depresia, simptome ale bolii Parkinson

CSÎD: Cum se manifestă deficitul de dopamină?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Acest deficit de dopamină se manifestă prin lentoare (bradikinezie), creșterea tonusului muscular (rigiditate), tremor de repaus (prezent la membrele superioare și/sau inferioare sau la nivelul bărbiei – atenție, la nivelul bărbiei, nu al capului – atunci când pacientul nu desfășoară o activitate, deci se află în repaus).

Prezența acestor tulburări motorii determină și un mers caracteristic, cu pași mici, fără balansul brațelor, cu trunchiul aplecat înainte.

CSÎD: Dopamina nu e singura cauză. Care ar mai fi altele?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Pe lângă dopamină, mai sunt implicați în generarea altor simptome, non-motorii, și alți neuromediatori, substanțe ce asigură transmisia informației de la un neuron la altul, cum ar fi serotonina, noradrenalina și acetilcolina.

Astfel, pacienții cu boala Parkinson prezintă și simptome invizibile pentru cei din jur, cum ar fi anxietatea, depresia, declinul cognitiv sau demența, halucinațiile vizuale, tulburările somnului cu mișcări oculare rapide, pierderea mirosului, constipația, hipotensiunea ortostatică (scăderea tensiunii la ridicarea din poziția culcat în picioare), tulburări de dinamică sexuală etc.

CSÎD: Anxietatea și depresia preced boala Parkinson sau apar pe parcursul evoluției bolii?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Ambele variante sunt posibile. Anxietatea și/sau depresia pot precede diagnosticul stabilit pe baza simptomelor motorii amintite mai sus, chiar și cu câțiva ani, dar pot să apară sau să se agraveze și la momentul aflării diagnosticului (moment destul de greu de depășit atât de către pacient, cât și de către familia acestuia).

Pot să apară și pe parcursul evoluției bolii, prin deficitele de neurotransmițători sau ca stare reactivă la modificările care survin în viața pacienților cu boala Parkinson odată cu agravarea simptomatologiei și cu apariția efectelor secundare ale medicației specifice.

CSÎD: Dar declinul cognitiv? Precedă sau urmează diagnosticului de boală Parkinson?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Declinul cognitiv nu precedă, ci poate să se instaleze după cel puțin un an de la diagnosticul stabilit pe criteriile clinice motorii. Evoluează de la un declin cognitiv ușor, la unul moderat sau sever, acesta din urmă fiind considerat demența din boala Parkinson.

Statisticile susțin că 50-80% dintre pacienții cu boală Parkinson pot dezvolta demență în 10-15 ani de la diagnostic. Nu este însă obligatoriu!

Familia are un rol important în susținerea pacientului cu Parkinson

CSÎD: Aceste manifestări psihice au impact negativ asupra calității vieții pacienților cu boala Parkinson. Ce ne puteți spune despre modul în care le percep cei apropiați pacientului și rolul acestora în gestionarea situației?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Evident că aceste sentimente negative ale unui membru al familiei se răsfrâng și asupra celor din jur. Li se schimbă personalitatea, obiceiurile, stilul de viață, devin triști, nu mai glumesc, nu se mai distrează, văd totul ca fiind dificil, irealizabil, inutil.

Sunt apatici, se retrag, nu mai participă la viața socială ca înainte de apariția acestor simptome.

Dacă sunt atenți, cei din anturaj pot observa precoce aceste modificări și pot interveni, fie direct, având răbdare și empatie, încercând să îi încurajeze, să îi susțină, să le organizeze activități despre care știu că și le-ar dori sau care le fac plăcere, precum și activități care să cuprindă exercițiu fizic și ieșirea în aer liber, fie indirect, să le găsească un psihoterapeut sau un psihiatru dacă este necesar un tratament specific medicamentos și să îi ajute să ajungă la consultație.

Tratamentul care ameliorează simptomele este personalizat pentru fiecare pacient

CSÎD: Tratamentul specific bolii Parkinson se adresează în mod special simptomelor motorii. Sunt opt clase de medicamente antiparkinsoniene și patru terapii asistate de dispozitive pentru formele de boală Parkinson avansată. Influențează acestea și simptomele non-motorii, respectiv anxietatea sau depresia?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Despre unele dintre terapii se știe că au efecte antidepresive – mă refer la agoniștii dopaminergici. Celelalte, ameliorând simptomatologia motorie, creează starea de funcționalitate apropiată de normal, pe care noi o numim stare „on” (asemănătoare unui aparat în funcțiune – „on”).

Când se află în această stare, se ameliorează nu numai funcția motorie, cât și cea psihică.

Dacă efectul medicamentelor scade, pacientul intră în starea de „off”, se rigidizează, se mișcă mai greu și atunci se accentuează și anxietatea sau depresia.

Pacienții își doresc stări de „on” cât mai lungi, iar noi, neurologii, combinăm toate aceste terapii existente adaptând scheme de tratament fiecărui pacient în parte, personalizându-le în funcție de forma de boală, de comorbidități, de stilul de viață și desigur de dorința pacientului.

Greu veți găsi două scheme identice de tratament!

CSÎD: Există și tratamente non-farmacologice care ar putea fi utile în tratarea bolii Parkinson?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Desigur că există, și nu mă refer aici la vrăjitoare, descântece sau alte asemenea activități, ci la exercițiul fizic sub orice formă: plimbări în aer liber, mersul pe bicicletă, dansul – în special tangoul și valsul –, gimnastica aerobică, tai-chi, yoga, orice activitate fizică ritmată – ritmul dat de un metronom, de exemplu, ajută foarte mult mișcarea, zgomotul respectiv fiind un inițiator al mișcării extrem de util, mindfulness, terapia comportamentală, muzicoterapia, psihoterapia, terapia ocupațională (pictura, grădinăritul, bricolajul etc.).

Boala nu poate fi prevenită, iar în unele cazuri este moștenită

CSÎD: Există metode de prevenție ale bolii Parkinson?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Din păcate nu există! Atât timp cât nu se cunoaște etiologia (și aici mă refer la boala Parkinson idiopatică, clasică și nu la parkinsonismul secundar – pentru că acesta seamănă cu boala Parkinson, dar apare ca o complicație a unei alte boli cunoscute), nu se poate nici preveni și nici trata curativ, adică nu există tratamente care să vindece boala Parkinson. Tratamentele sunt doar simptomatice.

Desigur, există și forme genetice de boală Parkinson care apar la tineri. Pentru unele forme s-au identificat mutațiile genetice, iar un arbore genealogic și un sfat genetic ar putea fi utile în prevenție.

CSÎD: Așadar există riscul ca alți membri ai familiei, rude de gradul I sau II să fie diagnosticați cu boala Parkinson?

Dr. Gabriela Mihăilescu: Da, există riscul acesta, dar pentru formele genetice, cu debut la vârste tinere – boala Parkinson juvenilă. De asemenea mai există riscul ca o rudă apropiată să dezvolte o altă tulburare de mișcare, cum ar fi tremorul esențial, distonia sau ticurile.