Bolile cardiovasculare se numără printre principalele cauze de deces la nivel global, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Pacienții care se află sub risc crescut sunt cei care suferă de boli asociate bolilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială, colesterolul crescut, diabetul și obezitatea. Obiceiurile nesănătoase precum fumatul, consumul de alcool în exces, o dietă săracă și lipsa activității fizice pot duce la apariția bolilor cardiovasculare.
Pentru cei care se află sub acest risc, există câteva moduri prin care pot reduce șansele de îmbolnăvire prin schimbarea obiceiurilor alimentare și, cel mai important, prin ținerea constantă sub control a afecțiunilor de care suferi deja. Medicamentația și suplimentele pot fi și ele de ajutor. Un studiu arată că suplimentele din extract de cacao reduc total bolile cardiovasculare la adulți. Cercetările au inclus 12.666 femei de 65 de ani și mai în vârstă și 8.776 de bărbați de 60 de ani și mai în vârstă. La momentul respectiv pacienții nu sufereau de boli cardiovasculare majore.
Suplimentele cu extract de cacao erau administrate întâmplător, la fel ca multivitaminele în tratamentul placebo în perioada iunie 2015- decembrie 2020.
După o perioadă de 3.6 ani s-a determinat că aceste suplimente cu extract din cacao au redus decesul produs de bolile cardiovasculare până la 27%. De asemenea, s-a determinat reducerea parțială a evenimentelor cardiovasculare.
Potrivit National Cancer Institute, extractul de cacao vine cu potențiale beneficii precum protecție antiinflamatorie, neuroprotecție și îmbunătățire cognitivă și vasodilatație. Extractul conține flavonoide care oferă efecte antioxidante și alte beneficii pentru sănătate. De asemenea, National Cancer Institute, sugerează că în urma consumului de extract de cacao se produce vasodilatația. Astfel, se îmbunătățește circulația sangvină și se reduce tensiunea arterială. Extractul de cacao îmbunătățește și sensibilitatea la insulină, funcțiile cognitive și reduce producția moleculelor pro-inflamatorii.