”Hai nu mai plânge!”, ”Ești urâtă când plângi”, ”Băieții nu plâng niciodată!”, ”Hai, că trece”, ”Nu are rost să fii supărată, viața e frumoasă!”, ”Nimeni și nimic nu merită supărarea ta” – acestea sunt doar câteva dintre frazele cheie din copilăria copiilor români, mai ales a generațiilor de dinainte de anii 2010. Ei bine, dragi părinți oricât de mult am încerca să întărim copiii pentru viață, ei pot face asta prin exprimarea emoțiilor. Și nu doar a celor pozitive ci și a celor negative. Despre importanța înțelegerii și exprimării emoțiilor la copii am stat de vorbă cu psihologul Elizabeth Balla.
Cea mai frumoasă perioadă din viața noastră este categoric copilăria! Orice părinte vrea să îi ofere copilului său o copilărie fericită și sănătoasă, care să îl pregătească pentru a avea succes în viață. Însă tot părinții trebuie să acorde o importanță crescută educației emoționale de asemenea. Cu un fond emoțional stabil, putem crește copii fericiți. Și mai ales putem crește copiii care vor face față situațiilor de viață noi și se vor adapta ușor. Și da, toate emoțiile sunt sănătoase pentru că transmit un mesaj ce trebuie codificat.
Copiii imaturi din punct de vedere emoțional au șanse mai puține să se bucure de viață. Maturitatea emoțională nu se va întâmpla peste noapte, dar poate fi învățată. O metodă ușoară pentru părinți este să folosească jocuri pentru a învăța predarea social-emoțională.
“Inteligența emoțională este o abilitate, nu o trăsătură înnăscută. Gândirea că ai noștri copii vor ajunge în mod natural să-și înțeleagă propriile emoțîi (inclusiv pe cele ale altora) nu îi pregătește pentru succes. Există o formulă care îi poate ajuta pe copii să-și dezvolte maturitatea emoțională: să empatizeze, să eticheteze sentimentul și să-l valideze” explică Elizabeth Balla, psiholog.
Făcând acest lucru în mod constant, îi poate ajuta să-și recunoască și să rezolve propriile emoții atunci când se luptă cu furia sau frustrarea. Ca părinte, deseori te simți copleșit de sfaturile parentale. Experții în psihologia și dezvoltarea copilului sunt în general de acord că nici o metodă de creștere nu este cea mai bună. Însa de un lucru suntem siguri. Înțelegerea specificului tău ca părinte este primul pas.”, a mai completat Elizabeth Balla.