Află ce prezic astrele pentru luna mai. Horoscop mai 2022.
Sănătatea ta şi a celor din jur reprezintă o prioritate. Te bucuri de momentele petrecute în familie, iar în privinţa locului de muncă, succesul nu ezită să apară, chiar dacă te confrunţi cu câteva neînţelegeri. În prima parte a lunii vă cam lipseşte simţul practic şi sunteţi tentat să neglijaţi problemele importante. Dacă aveţi o idee, o iniţiativă legată de locul dumneavoastră de muncă este foarte bine să o prezentaţi şefilor pentru că aveţi toate şansele să fie bine primită.
Situația dumneavoastră financiară se va îmbunătăți. Cineva din familie vă va da un ajutor substanțial. Aveți ocazia de a vă pune în practică ideile. La serviciu veți descoperi că evenimentele decurg conform așteptărilor. Te motivezi să obţii ceea ce-ţi doreşti şi iată că nimic nu te opreşte în acest sens. Schimbările apar şi în comportamentul familiei faţă de tine, care începe să te aprecieze la adevărata ta valoare şi să te privească cu alţi ochi. Vei intra în conflict cu un prieten apropiat, dar efectele nu vor fi de durată.
Norocul pare să-şi întoarcă faţa către dumneavoastră şi un curent de energie pozitivă vă ajută să vedeţi viaţa cu alţi ochi, mai puţin cenuşie. S-ar putea să faceţi o pasiune fulgerătoare pentru o persoană care a apărut în viaţa dumneavoastră. Este o perioadă în care trebuie să dați dovadă de concentrare și capacitate de muncă pe perioade de timp îndelungate. Vă frământă o chestiune de familie. Dacă o veți discuta cu rudele apropaite vă veți lămuri și chiar vă veți mai liniști.
Începi să faci mai mult sport, iar asta pentru că realizezi că trebuie să pui sănătatea pe primul loc. Vei primi o ofertă de călătorie de care vei fi încântată, mai ales că este în scop profesional şi poate ajuta la ascensiunea ta în carieră. Aveți șansa să petreceți momente plăcute alături de persoana iubită. Din cauza nerăbdării, s-ar putea să nu reușiți să faceți schimbările pe care vi le doriți pe plan sentimental.
Menţinerea unui stil de viaţă sănătos este ceva ce iubeşti să faci. Te afli în compania unei persoane alături de care în curând vei porni în noi aventuri, fie pe plan sentimental, fie pe plan profesional. În plan social, vă remarcați prin spirit judicios, înțelegător, senin în abordarea diverselor situații. În prima jumătate a săptămânii, sunteți nerăbdător să terminați o treabă începută acum câteva zile. Vă sfătuim să nu vă grăbiți, pentru că riscați să stricați ceva.
Aveți ocazia să cunoașteți o persoană bine pozițioantă din punct de vedere social. Sufeltul dumneavoastră tânjește după puțină afecțiune. Sunteți atât de vulnerabil, încât sunteți gata să vă îndrăgostiți la prima vedere. Aveţi parte de o lună bună, peste aşteptări. Lucrurile par să revină la normal şi situaţiile neplăcute se rezolvă singure. Lipsa banilor vă poate determina să acceptaţi o a doua slujbă sau să obţineţi o colaborare scurtă, dar bine plătită.
Vi se propune o colaborare care ar putea determina o schimbare importantă în viaţa dumneavoastră. Consultaţi-vă cu partenerul de viaţă. Continuaţi să fiţi avantajat în plan profesional. Pe neaşteptate vi se vor fae propuneri pentru un alt loc de muncă. Sunteți dornic să vă implicați în tot felul de activități care vă stârnesc curiozitatea. Un interes majos veți acorda chestiunilor sentimentale în această perioadă. Nevoia de stabilitate în plan afectiv este mai mare decât în mod obișnuit.
Decizi să faci schimbări majore în viaţa ta, iar sănătatea devine o prioritate. Dietă, sport, meditaţii, toate acestea vor face parte din noul tău stil de viaţă. Îţi doreşti să călătoreşti, dar mai ai de aşteptat pentru scurta ta vacanţă. Nu grăbi lucrurile. La locul de muncă este de preferat să evitaţi în această perioadă orice conflict cu superiorii dumneavoastră ierarhici. Este posibil să vă confruntaţi cu un puternic sentiment de gelozie, care vă va pune într-o situaţie dificilă.
În plan profesional vă veți bucura de recunoaștere și respect din partea colegilor și superiorilor. S-ar putea să aveți mai multe drumuri scurte de făcut. Apar în prim-plan relații noi sau cel puțin proiecte îndrăznețe. În cursul dimineţii este posibil să resimţiţi o stare de confuzie care vă poate afecta relaţiile sociale şi sentimental. Traversaţi o perioadă bună în plan afectiv şi, astfel, veţi putea trece mai uşor peste nemulţumirile apărute în plan profesional.
În cazul în care aveţi de susţinut un examen, rezultatul va fi foarte bun. Inspiraţia vă poate ajuta în depăşirea unei situaţii mai deosebite. Popularitatea dumneavoastră se va bucura de o creştere evidentă şi nu veţi duce lipsa de parteneri de distracţii, dar nici de colaborări. Apar situaţii dificile la locul de muncă, dar cumva reuşeşti să le gestionezi şi să le depăşeşti cu brio. Este posibil să amâni o întâlnire importantă de familie, dar stai fără grijă, cei dragi te vor înţelege.
Va trebui să ai mai multă grijă de sănătatea ta şi să te preocupe mai puţin ce se întâmplă cu cei din jur. Stabilizează-te, mai ales din punct de vedere emoţional. Plănuieşti să cumperi o proprietate, ceea ce îţi va ocupa timpul şi atenţia pe următoare perioadă. Situaţia profesională este într-o fază ascendentă şi acum ar fi momentul să vă redefiniţi noi obiective, noi aspiraţii. Este posibil să primiţi o veste pe care o aşteptaţi de mai mult timp. Nu o luaţi drept bună, încercaţi să stabiliţi veridicitatea informaţiilor.
Deşi aveţi o mulţime de realizări la activ în ceea ce priveşte profesia, lucrul acesta nu vă mulţumeşte nici pe departe. În carieră nu se întrevăd schimbări importante. Nu este exclusă totuşi o avansare surprinzătoare. În privința relației cu persoana iubită, totul depinde de dumneavoastră. Starea de iritare de dimineață ar putea să aibă efecte negative asupra relațiilor cu partenerul de viață.