Acnee – cum se îngrijește corect acasă? Nu face aceste greșeli!

Deși pare că nu are nevoie de hidratare, chiar și tenul acneic necesită îngrijire cu creme hidratante speciale.
  • Publicat:
Acnee - cum se îngrijește corect acasă? Nu face aceste greșeli!
foto: Shutterstock

Cu cât o persoană are mai multe semne ale acneei pe față, cu atât stima de sine poate fi mai redusă. Și de asemenea, stresul crește. La fel și tentația de a îndepărta ”coșurile”. Ori de a le camufla cu produse de machiaj. Însă nu aceasta este rutina corectă de îngrijire a tenului cu acnee. Am aflat amănunte prețioase despre greșelile pe care le pot face persoanele diagnosticate cu acnee dar și despre îngrijirea corectă acasă de la dr. Alexandra Popa,  Board Certified Aesthetic Dermatology, Member of European Society of Dermatology

CSÎD: Care este o rutină corectă de îngrijire pentru o persoană cu acnee? 
Dr. Alexandra Popa: Rutina de îngrijire de acasă este cel mai important aspect, indiferent că vorbim de un pacient cu acnee, rozacee sau altă afecțiune. De obicei pacienții care se confruntă cu acnee au tenul gras, încărcat. Din acest motiv fac eforturi să își usuce pielea, pentru a scăpa de sebumul în exces care le creează disconfort, fie prin produse de curățare agresive, fie prin faptul că nu își aplică crema hidratantă pentru că oricum au “tenul gras”.

CSÎD: Ce trebuie respectat?

Dr. Alexandra Popa: Recomandarea mea rămâne mereu aceeași: tenul trebuie demachiat și spălat zilnic, dar nu excesiv. Fața nu trebuie să “strângă” după ce am terminat curățarea, dacă acest lucru se întâmplă înseamnă că bariera cutanată este afectată. (Se intră astfel într-un cerc vicios în care se va pune presiune pe glanda sebacee să secrete și mai mult sebum, pentru a compensa deshidratarea).

Ce ar trebui să facă acasă, zilnic, în afara cabinetului medical?

CSÎD: Care este următoarea etapă de îngrijire?

Dr. Alexandra Popa: Imediat după curățare pielea trebuie hidratată cu o cremă emolientă potrivită tipului de ten, un produs lejer, eventual sub formă de gel și nu în ultimul rând nu trebuie să uităm să ne protejăm pielea de efectele
negative ale radiațiilor Uv (creșterea riscului de a dezvolta cancere cutanate, apariția hiperpigmentărilor, îmbătrânirea prematură) prin utilizarea unui produs cu factor de protecție solară (SPF minim 30, ideal 50), acest produs trebuie utilizat zilnic, indiferent de sezon, atunci când ieșim din casă, sau dacă avem biroul lângă fereastră (ferestrele nu filtrează decât UVB nu și UVA).

Dr. Alexandra Popa, medic dermatolog, foto arhivă
Dr. Alexandra Popa, medic dermatolog, foto arhivă
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult