Auzim de multe ori cuvântul traumă. Deseori aceasta se asociază cu un efect neplăcut, cu o boală psihologică, cu un caracter neadecvat sau cu temeri puternice. Lumea a început să utilizeze acest cuvânt pentru a descrie toate aceste părți din ființa umană, dar utilizarea cuvântului cu o înțelegere doar superficială poate păcăli. În acest articol voi vorbi despre ce înseamnă trauma și cum se produce.
O traumă este ceva prea mult sau ceva prea puțin. Atunci când vorbim despre un abandon, este vorba despre prea puțină iubire, prea puțină atenție, prea puțină grijă.
Când vorbim despre un abuz fizic sau sexual, vorbim despre un prea mult pentru a putea fi tolerat de persoana respectivă.
De ce nu pot fi tolerate unele lucruri și ne rămân în minte, în timp ce peste altele trecem cu ușurință?
Trauma apare la începutul vieții, atunci când omul nu are o minte îndeajuns de dezvoltată pentru a face față și pentru a înțelege toate aspectele vieții.
Când este mic, copilul se simte îndreptățit să primească iubire, hrană, căldură, protecție, fără a lua în calcul disponibilitatea persoanelor din jur sau deranjul pe care îl poate provoca. Este dreptul lui. Trebuie să primească!
Atunci când nu primește, înseamnă că cineva nu îi oferă ce-i al lui din naștere, îl privează de acel lucru pe care îl merită. Plânge, atrage atenția, țipă, face în așa fel încât să se facă înțeles că are nevoie de ceva.
Dacă tot nu primește, începe să se obișnuiască. Își modifică comportamentul în așa manieră încât să nu mai sufere niciodată. De acum înainte va adopta o atitudine prin care să nu mai aibă nevoie de nimeni, pentru că a avea nevoie de cineva poate produce o mare durere.
Cele spuse mai sus reprezintă o traumă. Există o dorință din partea unui copil, acea dorință este ignorată, nu este lăsată să crească și să înflorească și ajunge să fie asociată cu ceva dureros. Astfel, copilul va percepe acea dorință ca fiind ceva ce conduce direct la durere.
Trauma este acel moment în care un vis al unui copil este spulberat, o credință a lui este distrusă, iar căzătura este una foarte puternică.
Singura modalitate de a face față căzăturii este o modificare a cursului vieții. Fie că vorbim despre o evitare a unor emoții sau despre o teamă de o anumită situație, vorbim despre restrângerea vieții într-o manieră.
Copilul acela din exemplu a învățat că nu este bine să depinzi de cineva și poate că va face, atunci când va crește, cât de mult îi stă în puțină pentru a depinde de alții, dependența fiind ceva care cu siguranță duce la neplăcere.
Alt copil ar putea să adopte un comportament prin care să îi determine pe ceilalți să nu îl părăsească, un comportament de copilul-bun care nu face niciun rău sau o atitudine obedientă. Depinde de cum a văzut fiecare situația.
Cert este că trauma le-a schimbat viața. În funcție de durata experienței negative, de intensitatea emoțiilor, există traume mai puternice sau traume mai puțin puternice.
Dezvoltarea normală apare atunci când există o frustrare optimă, nu una atât de puternică încât să determină un dezechilibru. O persoană se dezvoltă atunci când este încurajată să coboare treaptă cu treaptă, nu să sară de la etaj direct.
Cum nicio persoană nu este perfectă, nici dezvoltarea nu este lipsită de traume. Traume mai mici sau mai mari avem cu toții, însă este decizia noastră dacă alegem să le lăsăm să ne controleze viața sau dacă ne ajută să le depășim.