ADHD-ul nu este o boală, ci doar o întârziere în dezvoltare

ADHD-ul afectează din ce în ce mai mulți copii, iar teoriile din jurul acestei condiții (să nu îi spunem boli) sunt care mai de care mai diferite. Însă cea la care mă opresc acum este cea expusă de Gabor Mate în cartea sa despre ADHD, Minți împrăștiate. Și am citit-o din scoarță-n scoarță, am recitit-o, am subliniat pasaje, tocmai pentru pentru că și fiul meu cel mic născut prematur avea anumite caracteristici ale acestui diagnostic. Iar experiența pe care am trait-o alături de fiul meu a confirmat cele spuse de medicul Canadian de origine maghiară: schimbările de mediu, stilul de parenting și dinamica familială pot ajuta enorm copiii cu un astfel de diagnostic.

Gabor Mate a scris „Minți împrăștiate” bazându-se pe anii de practică, pe studii de cercetare din domeniu, dar, mai ales, pe propria experiență de adult diagnosticat cu ADHD și de părinte a trei copii cu același diagnostic. Modul în care e scrisă această carte oferă speranță pentru persoanele care se confruntă cu ADHD. El expică foarte clar și simplu că tulburarea de deficit de atenție nu este o boală, ci o întârziere în dezvoltare, indiferent de vârsta persoanei. Gabor Mate vine cu o perspectivă plină de speranță, optimistă și motivantă, tocmai pentru că el consideră că, indiferent de vârstă, oricând poți reîncepe dezvoltarea psihică personală. Autorul vorbește despre tratamentul traumelor timpurii și cum, datorită plasticității creierului, ele pot fi reparate și vindecate. El consideră că, în ciuda impactului pe care îl au experiențele dificile din perioada de dezvoltare, mai târziu în viață, un mediu diferit și identificarea nevoilor sănătoase pot face minuni în ceea ce privește remodelarea tiparelor învățate.

Și chiar dacă inițial crezi că Minți împrăștiate se adresează părinților copiilor cu ADHD, specialiștilor din domeniu, profesorilor sau educatorilor care au în clasă un astfel de copil, după ce o citești, realizezi că este o carte pentru și despre fiecare dintre noi. Este o carte de parenting, mai degrabă. Pentru că toți ne-am găsit în situația de a avea de-a face cu copii sau adulți care, poate, la un moment dat au avut incapacitatea de a se concentra sau de a-și regla emoțiile.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

ADHD-ul influențat mai mult de mediu, decât de gene

Tulburarea deficitului de atenție a devenit un subiect foarte controversat în ultimii ani. Iar autorul, spre deosebire de alte cărți pe această temă care vorbesc mai mult despre fondul genetic, despre “ genele proaste” sau proasta educație ca fiind cauze ale ADHD-ului, pune accentul pe mediul social și emoțional, care, spune el, joacă un rol esențial atât în dezvoltarea cât și în vindecarea acestei tulburări. Practic, cu toate că nu ignoră faptul că genetica poate juca un rol în predispoziția unei persoane la ADHD, Gabor Mate pune accentul pe lucrurile pe care le putem controla: schimbări de mediu, dinamica familială și stilul parental.

Tulburarea deficitului de atenție are o varietate mare de simptome, de la dificultăți de concentrare, suferință emoțională, umor auto-depreciativ, probleme în relații, stimă de sine scăzută, neliniște și singurătate.

Potrivit lui Gabor Mate, cele trei caracteristici majore ale ADHD sunt dificultatea de menținere a atenției, hiperactivitatea și controlul deficitar al impulsului. Ori ideea cu care debutează cartea este aceea că deficitul de atenție, acea “deconectare” automată, nedorită, acea frustrantă stare de non-prezență a minții apare, în primul rând, ca urmare a conceperii și îngrijirii unui copil în condiții de stress, a relațiilor stresante dintre cei care îl îngrijesc, a mediului de viață agitat în care crește copilul. Acest stres activează predispozițiile genetice ale copilului. Și știm deja din multiple alte cercetări că mediul în care existăm activează sau dezactivează anumite gene.

Natura tulburării de atenție

Autorul îi contrazice pe toți cei care susțin că nu există copii sau adulți cu ADHD, decât copii răsfățați, încăpățânați, manipulatori ori adulți leneși sau obișnuiți prost. Gabor Mate spune că ADHD-ul are mult de-a face cu suferința, prezentă în fiecare dintre adulții sau copiii care au ajuns în cabinetul său. Din dorința de a-i face să înțeleagă pe aceia care ignoră această tulburare, Gabor Mate spune că mulți dintre pacienți săi adulți nu au fost niciodată capabili să păstreze vreo slujbă sau profesie pe termen lung. Ei nu pot intra cu ușurință într-o relație semnificativă, angajantă, cu atât mai mult să rămână în vreuna. Unii nu au fost niciodată capabili să citească o carte din scoarță în scoarță, alții nu au răbdare nici măcar să vadă un film până la capăt. Starea oamenilor cu ADHD oscilează rapid între letargie, deprimare și agitație. Or așa ceva nu poate fi trecut cu vederea.

O persoană cu această tulburare, în viziunea autorului, poate constata brusc că nu a auzit nimic din ceea ce asculta, nu a văzut nimic din ceea ce privea, nu-și amintește nimic din lucrurile la care încerca să se concentreze. Persoana pierde informații și indicații, încurcă lucrurile și are dificultăți în a urmări firul unei conversații. Cei mai mulți dintre cei care au ADHD au dificultăți de coordonare, mai ales în privința controlului motor de finețe. Ei scapă lucruri din mână, își calcă partenerul pe picioare, mingile zboară în direcția greșită. Obiectele aranjate unul peste altul în timpul curățeniei stau să se prăbușească, iar numerele de telefon sunt mâzgălite cu cifrele în ordinea greșită.

Din punct de vedere medical, Gabor Mate spune că cele mai recente ( la momentul scrierii/publicării cărții, 1999) studii radiologice, teste psihologice sofisticate, experimente pe animale și observarea unor ființe umane care au suferit leziuni în cortexul prefrontal drept (zona creierului aflată imediat în spatele frunții), toate la unison, spun că o mare parte a bazei organice a ADHD se află în această zonă – cortexul prefrontal drept. În general funcțiile cortexului prefrontal drept include controlul impulsurilor, inteligența social-emoțională și motivația. El participă și la direcționarea atenției. Oamenii cu leziuni în această zonă manifestă lipsă de concentrare, o slabă reglare a impulsurilor și alte semne clasice ale ADHD. La studiile de neuroimagistică (RMN) pacienții cu ADHD au arătat structuri mai mici decât cele normale în zona prefrontală dreaptă.