Ți-e foame tot timpul? De câte ori e normal să îți fie foame?

Andreea Teodor, coach: ”Imaginați-vă că nu ne-ar fi niciodată foame: ce s-ar întâmpla cu sănătatea noastră dacă am mâncat foarte rar și nimic nutritiv? Cu siguranță nu am putea supraviețui prea mult, dar să fim sănătoși și plini de viață...”
  • Publicat:
Ți-e foame tot timpul? De câte ori e normal să îți fie foame?
Andreea Teodor, coach, nutritionist, foto arhivă

”Foamea este pur și simplu un semnal de la corpul nostru că are nevoie de combustibil pentru a putea funcționa, nimic mai mult. Foamea este un prieten, nu un inamic” explică Andreea Teodor, coah și nutriționist. Despre foame reală și foamea pe bază de stres sau foamea emoțională am discutat în cele de urmează.

 

CSÎD: Andreea, ce este foamea pe fond emoțional? Este totuna cu foamea pe fond nervos? Cu foamea pe fond de stres?

Andreea Teodor: Mâncatul emoțional este un comportament de liniștire în fața unor stresor pe care nu știm cum să îi gestionăm altfel, fie pentru că nu avem resurse pentru ei în acest moment, fie pentru că sunt copleșitori și nu putem sta cu emoțiile respective. Deci da, mâncatul emoțional include și mâncatul pe fond de stres. Aș zice chiar că stresul cotidian este principalul declanșator al comportamentelor de mâncat emoțional.

Când se instaurează foamea pe bază de stres?

CSÎD: Cum deosebim foamea reală de foamea emoțională?

 Andreea Teodor: Foamea fizică este în stomac și este absolut normală. Ne este foame fizic când nu am mâncat suficient caloric sau din punct de vedere al nutrienților. Însă foamea emoțională este în cap, se simte ca o urgență psihică, nu fizică. Foamea emoțională apare în absența celei fizice și poate apărea chiar atunci când abia am mâncat și suntem sătui fizic.

Atunci când simțim foame emoțională, simțim că ceva pune stăpânire pe noi și nu ne mai putem abține de la mâncare. Mâncăm de obicei singuri, în picioare, repede, de parcă am respira mâncarea. Putem descrie episoadele de mâncat emoțional ca și cum te-am privi printr-un ecram, ca și cum nu suntem în corpul nostru. Multe persoane declară ”deodată am văzut ambalajul gol” sau ”nici nu știu când am început și când am terminat de mâncat”.

Nu există o regulă standard pentru senzația de foame

CSÎD: De câte ori este normal să ni se facă foame într-o zi?

Andreea Teodor: Nu există o regulă general valabilă, suntem diferiți deci nevoile noastre fizice sunt diferite. Sunt oameni care mănâncă două mese pe zi, alții care mănâncă trei mese și două gustări. Nu există formulă ideală pentru toți. E bine să fim conectați cu senzațiile noastre și să respectăm foamea când apare, dar mâncând conștient, nu pe repede înainte în timp ce lucrăm sau ne uităm la televizor.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult