Copilul cu ADHD își solicită emoțional părintele, îl „obligă” să-și rezolve problemele emoționale nerezolvate, spune Gabor Mate în cartea sa despre ADHD, Minți împrăștiate. De aceea, primul pas spre recuperarea copilului cu ADHD este întărirea legăturii afective între părinte și copil.
Gabor Mate expune ideea că fiziologic și emoțional, copilul sau adultul cu ADHD oscilează între o excitație excesivă, inutilă și o stare vegetative neliniștită, în care emoția predominantă este RUȘINEA. La fel ca atâtea aspecte ale tulburării de deficit de atenție, hiperactivitatea, letargia și rușinea sunt în strânsă legătură cu amintirile neurologice ale îngrijitorului distant, stresat sau preocupat!
Fiecare copil cu ADHD a fost rănit de o ruptură relației dintre adultul care îngrijește și pruncul sensibil. Toate comportamentele și tiparele mentale ale tulburării de deficit de atenție sunt semne exterioare ale rănii sau apărării ineficiente împotriva senzației de durere pe care aceasta o provoacă. Pentru ca dezvoltarea să aibă loc, energia care acum este consumată pentru protejarea sinelui de alte posibile răniritrebuie eliberată pentru creștere. Factorul cheie este cimentarea relației de atașament.
Primul pas spre recuperare: întărirea legăturii afective între părinte și copil
Soluția propusă de Gabor Mate pentru situațiile în care pare că cel mic încearcă să “manipuleze” părintele, “să-l calce pe nervi”, “să facă doar ce are el chef” ( de exemplu să se miște foarte încet dimineața, când ar trebui să se grăbească pentru a ajunge la școală) este una greu de înțeles de unii dintre părinți: aceea de a respecta ritmul copilului, cu riscul de a întârzia la școală, nu a face toate temele și altele asemenea. Practic, medicul spune că e nevoie ca acești copii să simtă că sunt mai importanți pentru părinții lor decât aceste reguli și convenții sociale ( a ajunge la timp la școală, a face toate lecțiile). Cu alte cuvinte, să pună legătura emoțională cu propriul copil mai presus de orice altceva. Să sacrifice anumite obiective ale viitorului apropiat și mediu, de dragul obiectivului important, dar aflat în viitorul îndepăratat, acela de a cimenta atașamentul, de a asigura copilul de suport, sprijin, afecțiune și iubire necondiționată. Astfel, spune Gabor Mate, poate fi rupt cercul vicios al escaladării mâniei sau respingerii. Părintele ar trebui să rămână ferm, dar iubitor, fără să se implice în ostilități emoționale, chiar dacă cel mic devine agresiv verbal și aduce jigniri majore. Ori, pentru așa ceva este nevoie de un autocontrol ridicat, de un echilibru psihologic excelent.
Tocmai de aceea autorul afirmă că un copil cu ADHD își pune părintele să-și rezolve problemele emoționale nerezolvate: de la anxietăți, traume din copilărie. Practic, în momentul în care părintele poate rămâne calm, echilibrat, afectuos și blând într-o criză a copilului ( după ce a trecut el însuși printr-un proces complex de auto înțelegere și de individuare, atunci când are un sistem bun de autoreglare a emoțiilor), atunci este făcut cel mai mare pas în rezolvarea anumitor problem ale copilului cu ADHD.
Toate “răutățile”, “ostilitățile”, “încăpățânările” și opoziționismul specific ADHD-ul ascund, spune Mate, o mare nesiguranță, o rană emoțională profundă a copilului. Ori, datoria prinților este să fie acolo și în astfel de momente de “criză” și să asigure copilul că îi iubesc chiar dacă nu se poartă conform regulilor sociale. Chiar dacă pare imposibil, medicul ne asigură că purtările acestea se ameliorează din momentul în care părintele înțelege că un astfel de comportament al copilului nu e o luptă de putere, nu e o sfidare, ci manifestarea unei suferințe cornice. Ori, dacă într-o astfel de furtună, părintele rămâne ferm, dar bland, copilul își recâștigă încrederea și își schimbă, practic, comportamentul, devenind cooperant și mult mai înțelegător.
Părintele își asumă o responsabilitate activă în relație având ca tehnică invitarea copilului și ca scop cultivarea acceptării de sine. Practic ei trebuie să invite cu entuziasm copilul în relație, arătându-i zilnic ( nu doar prin declarații) că îi doresc compania. Gabor Mate spune ca este esențial să I se demonstreze unui astfel de copil că însăși existența lui este apreciată).
Părintele nu-l judecă pe copil, având ca tehnică evitarea sublinierii defectelor, greșelilor și având ca scop creșterea siguranței și reducerea rușinii. Autorul subliniază că pentru un astfel de copil, critica poate fi devastatoare.
Părintele nu-l laudă exagerat pe copil, având ca tehnică moderație în laude și ca scop întărirea încrederii copilului că realizările nu sunt necesare pentru a câștiga aprobarea și respectful părintelui.
Supărarea nu duce la nimic, având ca tehnică atunci când păintele este supărat trebuie să se abțină de la critica, a-și exprima opinii, a da ordine și ca scop să se evite învinovățirea copilului
Părintele își asumă răspunderea pentru refacerea relației, având ca tehnică lipsa așteptării ca cel mic să restabilească relația după o ceartă și ca scop a- I permite copilului că relația de atașament este mai puternică decât orice dispută sau dezacord dintre el și părinte
Tocmai pentru a sublinia cauzele complexe și adânci – din experiențele emoționale timpurii – ale ADHD-ului, Gabor Mate demontează 4 mituri:
Copilul cu ADHD vrea doar să atragă atenția!
Copilul încearcă în mod deliberat să îl agaseze pe adult!
Copilul îl manipulează premeditat pe părinte!
Copiii cu ADHD sunt leneși!
Gabor Mate dezvoltă în carte și concepte importante pentru înțelegerea ADHD-ului: opoziționism, contravoință, autonomie, atașament, dar explică pe larg ce înseamnă lipsa motivației și cum se comportă un astfel de copil nemotivat. ( pentru că deși nu toți copiii slab motivați au ADHD, toți copiii cu ADHD sunt nemotivați).
Din perspectiva părintelui, cartea propune soluții ce pot duce la o mai bună dezvoltarea a copilului cu ADHD prin tehnici de întărire a legăturii affective, prin autocunoaștere și autoexplorare pentru a ajunge tu, ca părinte la acel echilibru emoțional de care au atâta nevoie copiii cu ADHD. Practic, am avut împreună o călătorie de autocunoaștere și de autodescoperire.
Photo by Senjuti Kundu on Unsplash