Traumele din copilărie nevindecate duc la nenumărate comportamente în viața de adult, comportamente care ne surprind și pe noi. Colega noastră, Bianca Poptean, consilier de dezvoltare personală, ne-a oferit câteva exemple.
Reacționezi exagerat la lucruri mărunte. Asta pentru că ei personal tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Te scuzi prea des. Ți se întâmplă asta pentru că nu ai fost lăsată să te exprimi și ai avut de prea multe ori senzația că ceea ce ai tu de spus sau de făcut e lipsit de importanță.
Îți e greu să-ți exprimi emoțiile. În primul rând pentru că nu ai fost obișnuită să vorbești despre emoțiile tale sau ai fost nevoită să le ignori.
Îți e greu să-ți identifici nevoile și să le comunici celorlalți. Pentru că ai fost prea mult atentă să le faci pe plac celor din jur, nu ai fost în contact cu nevoile tale și nu ai experiență în a le comunica celorlalți.
Plângi aparent fără motiv. Ți se întâmplă să ai un astfel de comportament considerat de ceilalți disproporționat față de situația în care te afli, când, de fapt, tu reacționezi la toate momentele în care ai simțit suferință. Și de aceea cei din jur cred că exagerezi.
Nu te lupți pentru drepturile tale. Nu ai exercițiul de a-ți cunoaște drepturile și de a te lupta pentru ele.
Ai o imagine negativă despre tine. Ai internalizat ideea că nu ești îndeajuns de bun, că nu ești valoros și, din acest motiv, nu ai o imagine bună despre tine. Și nici o stimă de sine crescută.
Dacă ai identificat minimum 3 comportamente, ar fi cazul să te gândești mai bine la copilăria ta și să mergi la un specialist. Pentru că aceste traume își pun amprenta pe comportamentul și echilibrul tău emoțional de la maturitate și doar sub ghidjul acestuia ți le poți rezolva!