În ciuda faptului că ne umple de energie şi vitalitate, lumina soarelui şi căldura în exces pot să cauzeze şi stări mai neplăcute, cum ar fi insolaţia, oboseala, tulburările de ritm cardiac, insomniile sau crampele musculare.
Pe lângă hidratarea intensă, consumul crescut de fructe şi legume proaspete şi protecţia solară pe care trebuie să ne concentrăm în timpul verii, trebuie să găsim şi câteva modalităţi de a ne răcori organismul. Cu ajutorul plantelor, o putem face uşor, rapid şi în mod natural!
Primul loc pe lista plantelor răcoritoare îl ocupă menta. Fiind una dintre cele mai răcoritoare plante medicinale, menta hidratează organismul, înlătură oboseala, ajută la buna funcţionare a sistemului nervos, fiind şi un bun antiseptic şi remediu digestiv. O poţi consuma sub formă de frunze verzi în sucuri naturale, salate sau limonadă, sau o poţi folosi sub formă de infuzie sau ceai.
Salvia este şi ea recomandată persoanelor care transpiră foarte mult şi riscă să se deshidrateze uşor. Consumată sub formă de infuzie sau ceai, salvia ajută şi la ameliorarea circulaţiei sanguine şi limfatice, fiind utilă şi la tratarea anxietăţii, suprasolicitării sau asteniei.
Aloe Vera este una dintre cele mai revigorante şi energizante plante, fiind un bun tonifiant pentru ten, mai ales în timpul verii. De asemenea, acest gel ajută şi la vindecarea arsurilor, cicatrizarea plăgilor, tratarea vânătăilor sau diferitelor tipuri de alergii.
Rozmarinul, această plantă frumos mirositoare, este un bun revigorant, purificator, stimulant şi tonic nervos care ajută la buna funcţionare a sistemului nervos şi poate fi doza perfectă de energie în zilele caniculare. Se folosi sub formă de infuzie sau ulei esenţial.
Lămâia se numără printre vedetele verii, căci ce poate să fie mai bun decât o limonadă într-o zi caniculară? Extrem de sănătoasă, lămâia are un conţinut bogat în vitaminele A, D, E şi B şi are acţiune antiseptică, cicatrizantă, calmantă, depurativă, tonică şi antiinflamatoare. Fie că o consumi sub formă de limonadă, fie că alegi un ulei esenţial, lămâia este un mod excelent de a te răcori în timpul verii!
Eucaliptul este și el o plantă răcoritoare similară mentei, care scade temperatura corpului. Folosit sub formă de ulei esenţial sau ceai, eucaliptul are un efect de prospeţime şi revigorare, fiind eficient în calmarea migrenelor, înlăturarea stării de oboseală sau vindecarea anumitor infecţii.
Cătina este bogată în vitamina C şi extrem de benefică în tratarea afecţiunilor pielii, cum ar fi arsurile solare. Are, de asemenea, un conţinut ridicat în vitaminele E, K, F, P şi complexul B, având multiple beneficii pentru sănătate. Se poate consuma sub formă de infuzie, tinctură, ulei, extract din muguri sau sirop din fructe.
Busuiocul este o plantă aromatică extrem de benefică, mai ales în timpul verii, datorită acţiunii sale antiseptice, antiinflamatoare, antifungice şi diuretice. Folosit în aromaterapie, busuiocul este extrem de revigorant, fiind eficient şi împotriva înțepăturilor de insecte sau a afecţiunilor digestive (cum ar fi toxiinfecţiile alimentare), extrem de răspândite în timpul sezonului estival.