Specialiștii în imagistică ai Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara vor demara de săptămâna viitoare o campanie de realizare de ecografii mamare gratuite pacientelor internate în unitatea sanitară. Până la sfârșitul lunii septembrie, radiologii vor merge la patul pacientelor pentru a efectua investigațiile.
În fiecare an, în România, aproape 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân. Boala depistată în stadiul incipient poate fi tratată, iar pacienta complet vindecată.
Din păcate, cancerul de sân continuă să fie a doua cauză de mortalitate în bolile neoplazice. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, e depistat într-un stadiu avansat al bolii. Cu ajutorul ecografului, care este unul ultraperformant, reușim să identificăm modificările apărute la nivelul țesutului mamar atunci când cancerul este într-un stadiu incipien.
Astfel, dăm posibilitatea chirurgilor și oncologilor să acționeze din timp. Rata de supraviețuire în asemenea cazuri este de peste 95%. Cu alte cuvinte, depistarea cancerului într-o formă incipientă se concretizează într-o reducere a mortalității, dar oferă și opțiuni de tratament multiple, spune Dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Pentru că nu toate pacientele internate în unitatea sanitară se pot deplasa până în Centrul de Radiologie și Imagistică din cadrul spitalului, medicii vor merge în fiecare salon, la patul bolnavelor, și vor efectua acolo ecografia de sân.
Investigația durează doar câteva minute, nu este iradiantă și nici dureroasă pentru pacientă.
Ecografia folosește ultrasunete pentru a realiza o imagine a glandei mamare, făcând posibilă astfel depistarea nodulilor. În cazul în care sunt observate modificări ale structurii țesutului mamar sau suspiciuni, tot în cadrul spitalului pot fi făcute mamografii, RMN de sân și biopsie mamară pentru confirmarea diagnosticului, reușindu-se astfel stabilirea unui diagnostic de certitudine.
Asemenea campanii de prevenție ar trebui să fie ceva obișnuit. Să intre în rutina pacientelor cu vârsta de peste 40 de ani. După această vârstă, controalele profilactice periodice sunt necesare a fi făcute anual sau cel mult la doi ani.
Din păcate, numărul femeilor care se prezintă la medic pentru asemenea investigații periodice este destul de mic, și asta în condițiile în care în ultimii ani asistăm, din păcate, la o creștere a incidenței cazurilor de cancer de sân, spune Dr. Diana Manolescu.
La nivel mondial, în fiecare an sunt depistate peste 1,5 milioane de cazuri noi de cancer mamar. Mai bine de jumătate de milion de femei sunt ucise de această boală care, depistată la timp, are o rată de supraviețuire de peste 95%.