Săptămâna se anunță a fi foarte agitată pentru unii nativi, astfel că trebuie să se odihnească mai mult. Trebuie să ne punem pe noi pe primul loc, să avem grijă de sănătate și să ne hidratăm cât mai mult. Nu ar strica niște plimbări sau câteva ore petrecute la sala de fitness. Zodiile și sănătatea în săptămâna 18-24 iulie.
Previziunile pentru această săptămână se referă atât la zodie, cât și la ascendent.
Berbecii vor fi mai agitați și au nevoie de mai multă odihnă. Vor dori să se plimbe și să exploreze și este un moment oportun să facă niște vizite la prietenii cu care nu s-au mai văzut de ceva vreme. Este recomandat să lase în urmă grijile, să se relaxeze și să aibă grijă la excesele alimentare.
Taurii au nevoie de stabilitate. simt nevoia să rezolve anumite probleme din trecut și să pună la punct discuțiile din viața amoroasă. Nativii au ocazia în această săptămână să își reorganizeze locuința și își vor consuma toate resursele. Trebuie să se odihnească și să nu neglijeze sănătatea.
Gemenii vor avea de luat niște decizii în această săptămână. Trebuie să fie foarte atenți și să pună în balanță atât avantajele, cât și dezavantajele. Ideile lor pot fi acum mult mai clare, iar spre finalul săptămânii pot avea parte de vești bune. Problemele de sănătate pot fi rezolvate în aceste zile.
Racii caută ceea ce consideră că este cel mai important în viață: siguranța. Au nevoie să se simtă în regulă cu cei din jur și vor avea parte de câteva schimbări semnificative. Trebuie să fie atenți la deciziile pe care le vor lua și la regimul alimentar. Uneori au tendința să exagereze.
Leii trec printr-o perioadă de confuzie. Vor avea o perioadă bună la locul de muncă și în afaceri, însă trebuie să prioritizeze sănătatea. Se recomandă mai multă odihnă și câteva zile de relaxare. Nu ar strica o plimbare sau o mică vacanță la munte.
Fecioarele vor fi mult mai energice, însă nu trebuie să exagereze. Nativilor nu le place haosul și dezordinea. Este un moment oportun să își reogranizeze rutina zilnică și să își pună pe primul loc interesele. Atenție la excesele alimentare.
Balanțele sunt mult mai deschise la comunicare în această săptămână, iar acest lucru le poate aduce beneficii. Cu toate acestea, de multe ori sunt preocupate să le facă pe plac celor din jur și uită de idealurile, de aspirațiile și de plăcerile proprii. Trebuie să își urmeze mai îndeaproape țelurile și să fie mai atente la propriile nevoi.
Scorpionii sunt mult mai pasionali în această săptămână și au mai multă grijă de partenerii lor. Cu toate acestea, trebuie să se odihnească și să se calmeze pentru că uneori pot lua lucrurile mult prea în serios. Majoritatea problemelor de sănătate cu care se confruntă acești nativi vin din faptul că acumulează resentimente, gelozie și furie. Trebuie să învețe să se elibereze de emoțiile negative.
Săgetătorii trebuie să se gândească mai mult în această săptămână la sănătatea lor. Au nevoie de mai multă activitate pentru a se menține într-o formă fizică bună. Nativii trebuie să evite excesul de dulciuri, grăsimi și alcool.
Capricornii vor avea o săptămână bună, iar veștile pe care le primesc vor fi pe măsură. Nativii trebuie să fie foarte precauți în legătură cu manifestarea emoțiilor și exprimarea sentimentelor. Cu toate acestea, trebuie să aibă mai multă grijă la sănătate pentru că au nevoie de un aport crescut de minerale și vitamine, dar și de hidratare corespunzătoare.
Vărsătorii trebuie să muncească mai mult pentru a-și îndeplini obiectivele. Trebuie să evite, pe cât posibil, luarea unor decizii în această săptămână. Nativii au nevoie de o dietă bogată în magneziu, pentru a-și susține sistemul nervos și inima.
Peștii sunt în general foarte indulgenți cu propria persoană.Trebuie să evite excesele de orice fel, pentru că tind să se îngrașe foarte ușor și să rețină apă. Este recomandată o vizită la doctor și niște cure frecvente de detoxifiere. De asemenea, sistemul imunitar si cel endocrin trebuie ținute sub observație.