EXCLUSIV | În scaun cu rotile, din cauza unui pumn în piept. Alex Mocanu: „Am trecut prin 15 operații. Mi s-a spus să caut ajutor în străinătate, aici nu se mai poate face nimic pentru mine”

Alex Mocanu este un tânăr din Botoșani căruia viața i-a adus în cale multe obstacole. Totul a pornit cu un pumn primit în piept, la vârsta de 17 ani. A căzut 10 metri în gol și coloana i-a fost făcută țăndări. A stat în comă de gradul 4 timp de 7 zile, apoi a fost operat „de fațadă”, intervenția durând 45 de minute. Când s-a trezit era deja paralizat.

Au urmat lungi perioade de recuperare, alternate cu operații grele și diverse, unele făcute „pe viu”. Are la activ 15 intervenții chirurgicale. Și nu s-a terminat.

La 4 ani de la evenimentul care l-a lăsat în scaunul cu rotile, a urmat un alt accident teribil. În drumul lui spre spital, o mașină l-a lovit puternic din spate și a rămas cu ambele picioare rupte din șold.

Dar Alex a dat dovadă de o voință care poate muta munții din loc. Nu s-a dat bătut.

În încercarea de a-și îndeplini visul, acela de a merge din nou într-o bună zi, a colindat țara în lung și-n lat, în căutarea unui medic care să-l aducă, pas cu pas, mai aproape de scopul propus. Unii au acceptat provocarea operațiilor complicate, în vreme ce alții i-au spus că „nu mai ai nevoie de picioare oricum, doar stai în scaun cu rotile”.

El are nevoie acum de 3 operații majore. Povestea detaliată a lui Alex Mocanu, spusă chiar de el, o puteți descoperi în rândurile următoare.

Mi-a spus că în 3-6 luni voi merge din nou

„Primul accident s-a întâmplat în 2006, când aveam 17 ani. Un băiat mi-a dat cu pumnul în piept și am căzut de la etajul 2, între scări. Am fost dus la Iași la Neurologie. Am fost în comă de gradul 4 timp de 7 zile. Apoi am fost operat la coloană, dar operația a durat doar 45 de minute. M-au pus în ghips și m-au trimis la recuperare la Botoșani, la spitalul de copii.

Aici au descoperit că am o escară la coada coloanei de intra pumnul în ea, atât de mare era. La Iași nu avea nimeni voie să mă întoarcă și stăteam doar pe spate.

La o lună distanță m-am întors la Iași, ca să-mi scoată ghipsul și să-mi facă film la coloană, mi-au spus că trebuie să port încă două luni ghipsul și să continui recuperarea. Așa am făcut…

Continuam recuperarea la Botoșani, unde eram tratat și pentru escară.

M-am reîntors la Iași să îmi scoată ghipsul, am făcut radiografie din nou la coloană și doctorul mi-a spus că în 3-6 luni voi merge din nou.

Primul scaun cu rotile mi-a fost dat de la un centru de recuperare din județul Sibiu, unde am stat 10 luni. Eu de la Botoșani am plecat pe targă, nu aveam scaun cu rotile.

După această lungă perioadă de recuperare, doctorul de la centrul de recuperare mi-a spus că nu fac progrese și m-a trimis să fac iar RMN la coloană la Iași.

Acolo, după ce a văzut radiografia, medicul radiolog mi-a spus că «trebuie să fiu operat, pentru că am coloana varză», așa s-a exprimat.

Altfel spus, prima operație pe care o făcusem era degeaba. Am fost doar deschis și cusut la loc. Ce puteau să-mi facă în 45 de minute, cât a durat acea primă operație…?”

Operația „pe bune” a durat 9 ore și jumătate

„După ce am aflat că trebuie să fiu iar operat, am căutat alt doctor la Iași, dar nimeni nu voia să mă opereze pentru că aveam două escare. Am ajuns la Cluj, unde am găsit un medic dispus să mă opereze, dar numai după ce voi fi scăpat de escare.

Într-un final am fost operat pentru escare la Iași, am stat o lună și jumătate pe burtă. După Paște, în 2008, am fost operat la coloană, la Cluj. Operația a durat 9 ore și jumătate. Doctorul a spus că mi-a curățat măduva de așchiile de os, a scos inelele tasate și a pus 2 tije cu 4 șuruburi.

Am întrebat ce șanse sunt să merg din nou și mi-a spus să lupt în continuare, să fac recuperare. Am plecat la Deva la un centru de recuperare, unde am stat 3 săptămâni. Acolo am început să fac pași cu cadrul de mers, totul era bine.

Am revenit la Cluj pentru control, la o lună distanță, iar medicul care m-a operat a rămas uimit cât de repede s-a vindecat totul intern și că totul mergea spre bine.

După încă o lună de recuperare la Deva și încă o lună la Dezna, în județul Arad, am revenit acasă. Făceam masaj, gimnastică, mă ridicam la cadru și făceam câțiva pași, 3 înainte, 3 înapoi.”

Mi s-a deformat coloana din cauza ghipsului

„În 2009 m-am întors la centrul de recuperare de la Dezna și acolo și-au dat seama că era ceva în neregulă. Aveam un spasm din coloană, așa că mi-au recomandat să mă duc la Cluj pentru un control.

Acolo mi-au făcut radiografie și au descoperit că am scolioză. Din cauză că am stat 3 luni în ghips în 2006 mi s-a deformat coloana, iar recuperarea puternică a activat și mai mult scolioza. Așa că urma să trec printr-o altă operație, de corectare a scoliozei. Mi-au spus că mă vor suna când se va elibera loc în spital pentru operație.

După câteva luni, am fost sunat să merg la controlul pre-operator la Cluj, dar când am ajuns la spital medicul a constatat că aveam o infecție care îmi punea în pericol viața. Operația majoră ar fi trebuit să dureze 20-22 de ore, așa că riscul era prea mare și nu am mai fost operat.”

„N-ai nimic…” Dar radiografia a arătat că am picioarele rupte din șold

„La aproape un an distanță, în iulie 2010, trebuia să ajung la spital la Botoșani pentru niște analize. Am plecat de acasă cu mama mea și cu încă un prieten în scaun cu rotile.

Când urcam un deal de la mine din cartier, o mașină a intrat în mine din spate. M-a târât 4 metri și m-a aruncat din cărucior.

Poliția a venit la fața locului, au chemat salvarea și am fost dus la spital. Acolo mi s-au făcut radiografii, dar în final mi s-a spus că nu am nimic, doar o contuzie la buză…

Mi-au dat niște analgezice pentru durere și asta a fost. Acasă însă aveam dureri foarte mari la bazin. Continuam să fac masaj și gimnastică, dar nu mai puteam să mă ridic pentru că mă durea foarte tare. M-am întors la spital, acolo mi-au spus că e doar șocul accidentului și că n-am nimic, că e normal să mă doară.

La vreo 9 luni distanță, în 2011, tatăl meu a decedat și mama mea, din cauza stresului poate, a făcut criză de colecist și a avut nevoie de operație de urgență. Doctorul care a operat-o pe mama mea m-a văzut că am dureri și m-a trimis să fac o radiografie la bazin.

Așa am descoperit că am picioarele rupte din șold. Mi-au spus că treaba asta s-a întâmplat cu 9-10 luni în urmă, deci atunci când m-a lovit mașina, dar la spital mi-au spus că n-am nimic…”

Caută ajutor în străinătate, aici nu se mai poate face nimic pentru tine

„De atunci tot caut să fac reconstrucție de bazin, dar problemele au continuat să apară. În 2012 mi s-a deschis o escară între testicule și anus. La spital mi-au pus acid boric până au perforat uretra și am făcut fistulă urinară. Am trecut prin mai multe operații, dar niciuna nu a reușit. Medicul care m-a operat mi-a spus că am nevoie de reconstrucție de uretră, dar că el nu este calificat să facă așa ceva.

Așa că am început să caut medici dispuși să facă această reconstrucție de uretră, pe lângă reconstrucția de bazin. Am ajuns și la București, la Spitalul Colentina, în 2015, după ce așteptasem în zadar un răspuns doi ani din partea unui medic de la Iași.

La Colentina m-a văzut medicul care urma să evalueze dacă sunt eligibil pentru reconstrucția de bazin. I-a chemat pe cei de la Chirurgie Plastică să mă vadă și ei, dar aceștia au spus că nu se poate face nimic, trebuie să-mi taie picioarele și asta este.

Când am auzit am plecat de acolo și am continuat să caut. Am ajuns iar la Cluj, unde mi s-a făcut CT la bazin. Medicul a fost șocat și mi-a spus sincer «Caută ajutor în străinătate, aici nu se mai poate face nimic pentru tine».

Revenit acasă, am început să caut în străinătate. Am intrat într-un grup pe Viena și am găsit pe cineva care m-a ajutat să găsesc un doctor acolo. Am fost programat în septembrie 2016 la control, m-au văzut, au studiat analizele, dar mi-au spus că este prea complicat și nu se bagă să mă opereze.

În 2017 m-a văzut la Iași un doctor ortoped din Germania, mi-a spus că poate să îmi facă reconstrucția de bazin, dar mai întâi trebuie să îmi pun sondă urinară pe deasupra, apoi să îi scriu. Am făcut și treaba asta, în 2018 mi-au făcut operație la Botoșani pentru sonda urinară, dar medicul nu mi-a mai răspuns la mesaj…

Între timp am luat legătura cu cineva din Suedia, am trimis iar toate actele la un spital de acolo, dar mi s-a transmis că mai întâi trebuie să fac reconstrucția de uretră și coloană, abia apoi îmi pot face reconstrucția de bazin.

În 2019 am reușit să găsesc un medic dispus să facă reconstrucția de uretră, tot la Cluj. Înainte de asta, a trebuit să fac lambou și colostoma, alte drumuri, alte căutări.

Într-un final, în septembrie 2019, m-am întors la Cluj pentru reconstrucția de uretră, dar la analize mi-au descoperit vreo doi microbi, Acinetobacter și încă unul, luați cel mai probabil din spitalul de la Iași unde mi s-a făcut lamboul. Dar pentru că bacteria era inactivă, a spus medicul de la Cluj, mi-a zis că pot în sfârșit să fiu operat. Numai că la scurt timp doctorul clujean s-a răzgândit și a spus că este prea complicată operația de reconstrucție de uretră.

Apoi a venit pandemia și nu am mai făcut nimic timp de doi ani.

În 2022 am ajuns la un spital privat din Capitală pentru reconstrucția de uretră, dar la control medicul mi-a spus că nu are rost să mă opereze, că și-așa sunt în scaun cu rotile, că nu vrea să mă chinuie.

Mai aștept un răspuns de la un spital din Turcia. O speranță ar fi și în America, în cadrul studiilor clinice, dar dacă nu sunt cetățean american cu acte în regulă, șansele sunt minime”, își încheie Alex Mocanu povestea.

Am trecut prin toate cu ajutorul lui Dumnezeu

L-am întrebat pe Alex dacă în toți acești ani marcați de tot felul de stări – de la furie, la speranță, durere, deznădejde, tristețe, depresie – a cerut ajutorul unui psiholog sau s-a oferit cineva să îl ajute.

Singurul meu psiholog este Dumnezeu. Am trecut prin toate cu ajutorul lui Dumnezeu, cu credință, rugăciune și speranță de mai bine. Sunt însă dezamăgit de incompetența unor doctori, a mărturisit el.

Lui Alex îi place să scrie poezii, să gătească, să iasă cu prietenii și să facă glume. „Cel mai mult mă face să lupt și să trec peste toate atunci când sunt una cu natura. Stau și ascult vântul, ascult fiecare parte din natură și mă relaxez total. Asta e ceea ce mă face să zâmbesc din inimă”, spune Alex.

Dacă ar putea din nou să meargă, să găsească medici care să îl opereze și să fie un succes, primul lucru pe care l-ar face „ar fi să îngenunchez pe pământ și să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru miracol.”

Cât privește cea mai mare dorință a tânărului: „Știu că nu voi mai alerga sau nu voi mai face fotbal cum am făcut înainte de accident, dar să merg cât de cât e cea mai mare dorință a mea.”