Nici nu știam că nu sunt bine organizată până când nu am trăit o perioadă de câteva luni în Germania. Și câte lecții am învățat. Și cu câte emoții de toate culorile și formele a trebuit să mă acomodez atunci când nu reușeam să fiu suficient de organizată pentru a face față rigorilor dintr-o țară cunoscută în toată lumea… fix pentru organizare. Și totuși, tot ceea ce știam despre organizare s-a organizat și mai mult când am devenit mamă.
Ei bine, lecția cea mai importantă pe care am învățat-o în Germania este respectul pentru timp. Pentru timpul meu, pentru timpul celor cu care interacționez și respectul pentru timp în general. Așadar, nu poți întârzia la întâlniri pentru că abuzezi de timpul celorlalți. Și invers.
Ca să reușești să îți atingi obiectivele, trebuie ca în fiecare zi să ai un plan. Da, sună straniu poate, însă dacă ai un plan în fiecare zi, ai șansa să ajungi și să rezolvi tot sau aproape tot din ceea ce îți dorești.
Pe lângă plan, de ajutor este un calendar. Un calendar mare de perete veți regăsi în casele a multor nemți. Și fiecare membru al familei notează cu o culoare anume ce evenimente, întâlniri, programări are. Și dimineața, în timp ce cafeaua fierbe, se aruncă o privire în calendar pentru un scurt update. Asta se întâmplă evident și înaite sau după cină.
Un calendar electronic pe telefonul mobil evident este un instrument și mai util, căci ai acces la calendar indiferent unde te afli.
Pentru unii este necesar să pună câteva alarme înainte de fiecare eveniment, pentru alții funcționează să noteze în calendar.
Pentru alții încă funcționează să aibă calendarul în memorie. Nu are importanță, într-un final ce metode alegi pentru a face față tuturor activităților pe care le ai de rezolvat zi de zi. Este important să alegi ceea ce ți se potrivește. Dar cum spun nemții cu respect pentru TIMP. Căci ”timpul este cea mai valoroasă resursă”.