Una dintre lecțiile cele mai grele atât pentru adulți cât mai ales pentru copii este răbdarea. Însă și răbdarea se antrenează. Am stat de vorbă despre acest subiect cu Andrada Tache, psiholog și psihoterapeut în Germania și mamă a 3 copii mici.
Ca mămică de 3 minunații, dar și ca psihoterapeut, mi se spune des și foarte des că eu am o Superputere în relația cu copiii mei: ca am foarte multă RĂBDARE. Probabil că sunt într-adevăr foarte puțini oameni care știu că răbdarea e una dintre calitățile care îmi lipsesc cu desăvârșire. De asemenea, cred că atât părinții, cât și bunicii sau oamenii care lucrează cu copii, pun enorm de multă presiune asupra lor pentru a avea această RĂBDARE magică în relația cu cei mici, lucru extrem de frustrant, de ineficient și care, culmea, îi seacă … ai ghicit!, de RĂBDARE.
De fapt, câtă vreme am avut și eu așteptarea asta de la mine (scurtă vreme, pentru că, exact, nici măcar pentru asta nu am avut răbdare), mi-a mers teribil de greu în relația cu cei mici. Parcă mă părăseau toate ideile și forțele creatoare. Din fericire, am obiceiul bun de a renunța rapid la ceva ce nu funcționează.
Am început să fiu ȘI MAI CURIOASĂ, și mai ATENTĂ la ființele mici din fața mea, tot așa cum ai studia o celulă la biologie. Liniștindu-mi mintea și corpul pentru a putea OBSERVA ce se petrece în fața mea cu copilul de lângă mine.
Eu NU aș numi „răbdare” ceea ce eu manifest atât în relația cu copiii mei, cât și în relația profesională, de psihoterapeut și de psiholog clinician, cu copiii de la cabinet. Deși, la o privire grăbită și neantrenată, de suprafață, pare ca AM răbdare, de fapt, SECRETUL MEU este că eu ÎNȚELEG ce anume are nevoie copilul, cunoscând în profunzime atât psihologia copilului, cât și străduindu-mă să cunosc cât mai eficient copilul DIN FAȚA MEA, cu nevoile lui emoționale specifice vârstei, dar și contextului familial, social în care trăiește.