Celebra Anne Hathway a jucat rolul unei prostituate care moare de tuberculoză. Aceasta și-a dorit să fie extrem de credibilă pentru rol, reușind să slăbească astfel încât corpul ei să arate ca al unui bolnav. Actrița susține că felul în care a reușit să slăbească este „nebunesc”. Mai mul de atât, actrița a fost nevoită să se radă în cap, conform Daily Mail.
Într-un interviu acordat revistei Vogue, actrița a declarat că, inițial, înainte de începerea filmărilor, a reușit să slăbească 5 kilograme printr-o dietă strictă. După această reușită, ea a mai dat 7 kilograme jos în timpul unei pauze de filmare de două săptămâni. De data aceasta, dieta a constat în consumul unei cantități mici de fulgi de ovăz pe zi.
„Am fost obsedată de această dietă. Ideea era să arăt cât mai mult ca o persoană moartă. Nu judec aeastă situație în niciun fel, dar pot spune că a fost cu adevărat nebunesc ce am făcut”, declară Hathaway pentru Vogue.
După terminarea filmărilor filmului „Les Miserables”, actrița a reușit cu greu să-și revină și să se simtă din nou bine în pielea ei. Anne Hathaway susține că „era într-o stare de privare, atât fizică, cât și emoțională” și că în momentul în care s-a reîntors acasă i-a fost foarte greu să se adapteze din nou la „haosul care o înconjura”.
Acum, celebra actriță Anne Hathaway pare că și-a reintrat în formă și strălucește pe coperțile revistelor glossy.
Sursă: dailymail.co.uk, ibtimes.com