Medicamentele nu sunt singurele care îți pot îmbunătăți starea de sănătate, ci și dieta. Anumite alimente pot ajuta la prevenirea anumitor afecțiuni sau chiar la ameliorarea simptomelor bolii. Iată o listă cu alimente vindecătoare ideale pentru organism.
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru îmbunătățirea stării de sănătate sau pentru reducerea simptomelor anumitor boli este de a consuma mai multe legume verzi. Broccoli este alegerea excelentă, fiind bogat în compuși bioactivi pe care îi conțin și varza kale, conopida sau varza.
Studiile arată că atunci când consumi broccoli crud sau ușor gătit, de câteva ori pe săptămână, reduce riscul de cancer de prostată, de sân, de piele sau de plămâni. O cercetare publicată în 2019 în Nutrition & Cancer sugerează că în urma consumului de crucifere crude scade riscul de cancer de stomac.
Spanacul este o sursă potentă de luteină și zeaxantină, doi carotenoizi despre care studiile publicate în Journal of the National Cancer Institute sugereaz că reduc semnificativ rata cancerelor de sân atunci când sunt consumate în abundență. Spanacul conține acid folic, o vitamină B esențială în timpul sarcinii. Un studiu publicat în PLoS One journal arată că un nivel redus de acid folic crește riscul de cancer de sân.
Spre deosebire de sursele animale de proteine, fasolea nu conține grăsimi nesănătoase. Un studiu publicat în JAMA Internal Medicine arată că participanții care au consumat leguminoase de cel puțin patru ori pe săptămână aveau un risc redus cu 22% de a dezvolta boli de inimă comparativ cu participanții care consumau o dată pe săptămână.
Consumul de ovăz poate preveni apariția diabetului de tip 2 și poate avea un efect reversibil asupra acestuia datorită efectului său asupra glicemiei. Ovăzul conține un tip de fibre solubile numite beta-glucan care sprijină sănătatea metabolică. Într-un studiu publicat în 2021 în Journal of Functional Foods s-a arătat că grupul de participanți cu diabet de tip 2 care a consumat 5 grame de suplimente cu beta-glucan o dată pe zi au îmbunătățit nivelul glicemiei, au redus apetitul și s-au simțit mai satisfăcuți după 12 săptămâni. De asemenea, îmbunătățiri s-au văzut și în microbiota intestinală, care joacă un rol esențial în sănătatea metabolică.
Afinele au efect de neutralizare a inflamațiilor, deoarece ele conțin o clasă de antioxidanți numiți flavonoide și antocianine care pot opri inflamațiile. Un review al unei cercetări publicate în 2020 în Advances in Nutrition demonstrează că aceste fructe delicioase sunt asociate acțiunii anti-inflamatorii și au efecte benefice asupra sănătății vasculare, glicemiei și florei tractului gastrointestinal.