Relația cu un bărbat mai în vârstă. De ce sunt unele femei atrase de bărbații „copți”

Și tu te simți atrasă de bărbații mai în vârstă? Află că nu e nimic în neregulă cu tine! Iată ce beneficii aduce cu sine relația cu un bărbat matur!
  • Publicat:
Relația cu un bărbat mai în vârstă. De ce sunt unele femei atrase de bărbații „copți”
Sursa foto: shutterstock

Există femei care nici nu iau în calcul relațiile cu bărbați mai tineri sau de aceeași vârstă cu ele, preferându-i detașat pe cei cu experiență de viață, pe cei pe care îi consideră mai maturi. Acest fenomen se întâmplă, de regulă, în rândul femeilor sub 30 de ani. Iată principalele motive pentru care femeile aleg bărbații mai în vârstă pentru relațiile de lungă durată. 

Relația cu un bărbat mai în vârstă: relație cu sau fără viitor?

Bărbatul mai în vârstă are experiență

… ceea ce îl face și mai matur, de cele mai multe ori. A învățat tot ce era de învățat din relațiile anterioare și are suficientă experiență de viață încât să știe ce anume caută la partenera care îi va fi alături.

Împreună cu el, șansele de a te simți iubită, apreciată și protejată sunt destul de mari.

Este stabil și disponibil financiar și emoțional

Un factor important atunci când vine vorba de relații de cuplu este stabilitatea. Șansele ca partenerul tău să dispară când ți-e lumea mai dragă sunt mult mai reduse în relația cu un bărbat matur decât cu unul de 20 de ani, spre exemplu. De asemenea, traiul alături de un bărbat matur poate fi lipsit de griji, de probleme cotidiene, deoarece acesta ar putea avea deja o situație materială stabilă.

Este sigur pe ceea ce vrea

În comparație cu bărbații care nu sunt trecuți de prima tinerețe și care „zboară din floare în floare”, cei maturi știu clar ce își doresc de la femeia ce le va sta alături. Și de la viață, în general. Mai mult, aceștia nu ezită și nu se tem de angajamente serioase și pe termen lung.

Dacă și tu intenționezi să îți întemeiezi o familie, alege un bărbat matur, experimentat, pe care să te poți baza.

Știe să se comporte

Știe să îți vorbească și să te facă să te simți cu adevărat femeie. E capabil de multă dăruire, este echilibrat și depășește cu calm situațiile dificile. Mai mult, poate fi elegant, șarmant și extrem de politicos. O premisă excelentă pentru o relație reușită!

Așadar, o relație cu un bărbat matur te poate ajuta să evoluezi și să te redescoperi pe tine însăți, așa cum nu ai făcut-o niciodată până atunci. Mai mult decât atât, experiența cu un bărbat matur alături îți poate schimba radical concepția despre iubire sau angajament: ce e cu adevărat important, ce sudează o pereche și care sunt lucrurile pentru care merită să lupți. 

Sursa: aconsciousethink.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandări: