Un medic povestește cazul șocant al unui pacient care și-a injectat singur în nas cremă cu acid hialuronic, pentru a evita o rinoplastie

Miturile îți pot pune viața în pericol! Dr. Amit Beedasy a povestit în cadrul unui eveniment despre un caz șocant al unui bărbat care și-a injectat singur în nas cremă cu acid hialuronic.
  • Publicat:
Un medic povestește cazul șocant al unui pacient care și-a injectat singur în nas cremă cu acid hialuronic, pentru a evita o rinoplastie
Sursa foto: Shutterstock

Miturile și informațiile preluate de pe internet îți pot pune în pericol viața sau integritatea fizică, atrage atenția Dr. Amit Beedasy, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, care a acordat îngrijiri unui bărbat după ce acesta și-a injectat singur în nas cremă cu acid hialuronic, crezând că e același lucru cu substanța folosită de medici.

Dr. Amit Beedasy, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, povestește acest episod:

Acidul hialuronic din creme de față și cel injectat de medic nu sunt același lucru! Am avut însă un pacient, un domn, care s-a gândit că își poate face o injectare cu acid hialuronic la nas, pentru a evita o rinoplastie.

Și-a cumpărat mai multe creme îmbogățite cu acid hialuronic, a extras conținutul singur cu seringa și l-a injectat în nas, crezând că este același lucru cu substanța folosită de medici în clinică. Mai mult, neavând nici pregătirea necesară, nu a injectat în stratul care trebuia, injectând chiar în piele, astfel ajungând la necroză, moartea țesutului.

Declarațiile medicului au fost făcute în cadrul evenimentului „Beauty On/Filters Off”, în cadrul căruia medicii se întâlnesc cu femei de toate vârstele și răspund întrebărilor pe care acestea le au, demontând mituri și, mai ales, oferind informații corecte, pentru ca la finalul oricărei intervenții estetice rezultatul să fie unul natural și armonios.

Seria de întâlniri a beneficiat de implicarea mai multor persoane publice, printre care Andreea Bălan, Adina Buzatu, Adriana Rusu, Maria Speranța, Like Creața, Natasha Ioana și Anca Androne.

Andreea Bălan: „Am făcut aici mai multe intervenții minim invazive și tratamente, dar, mai ales, aici am venit când am avut accidentul pe role. Am dat cu fața de asfalt și stăteam apoi pe bordură, îmi curgea sânge, mama striga la mine să apelez la 112. Am sunat însă la estetician, am ajuns în 10 minute și am intrat direct în sala de operație. M-a reparat, am rămas doar cu o mică cicatrice la buză, dar în câteva luni va dispărea.”

Adina Buzatu: „E foarte important să se creeze o chimie între pacient și medic, iar pentru asta medicul trebuie să fie empatic. Da, mi-aș face operații, încă nu am avut așa mari, dar urmează, pentru că vine vârsta. Când va veni necesitatea voi apela și nici nu le veți observa, vă promit asta. E foarte important din punctul meu de vedere să nu devii altă persoană. Nu apreciez acele deformări de fizionomie, tendința de uniformizare pe mine mă disperă. Cred că trebuie să ne păstrăm personalitatea și fizionomia și, sigur, să le îmbunătățim, pentru că semnele îmbătrânirii apar. Nu înseamnă că o vom opri, nici nu trebuie să încercăm, dar e normal să faci lucruri pentru tine. Așa cum fac sport și mănânc cât pot eu de sănătos.”

Anca Androne: „Deocamdată nu am intervenții, sper să pot face din acestea super ușoare și neinvazive, care nu îți schimbă expresia și personalitatea și să mă păstrez așa cum sunt. De exemplu, mezoterapia cred că e indicată după o anumită vârstă. Cred că nu are cum să nu fie bine, sunt niște vitamine care te ajută și îți hrănesc fața, mi se pare o invenție extraordinară!”

Maria Speranța: „Am venit să mă informez pentru mine, pentru prietenele mele, vreau să cunosc detalii, dar de la specialiști, din surse bune și de încredere. Mereu vreau să știu ce anume pun pe fața mea și ce putem face în așa fel încât să ne ajutăm pe noi.”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult