De ce nu va ajunge România la modelul finlandez de educație. Eduard Andrei Vasile, profukool: Accentul trebuie pus pe elevi, firește, dar să nu îi uităm pe profesori

Ce prilej mai bun să facem o „radiografie” a sistemului educațional românesc dacă nu de Ziua Educației, marcată pe 5 octombrie? Obișnuim să blamăm sistemul pentru toate lipsurile, dar sistemul e alcătuit din oameni, care au puterea și voința să schimbe lucrurile. Și părinții au un rol foarte important: cei 7 ani de-acasă contează mai mult decât ne imaginăm în formarea adultului de mâine. 

Încercăm să conturăm tabloul educației din România, plusurile și minusurile ei, dar și schimbările de care are nevoie cu ajutorul profesorului Eduard Andrei Vasile, cunoscut drept @profukool pe Instagram.

Părinții ar trebui să le ofere copiilor cei 7 ani de-acasă

CSID: Ce e bine, ce e rău și ar trebui să fie îmbunătățit în sistemul de educație din România?

Recomandări

Prea multe ecrane! Cum dezlipim copilul din fața aparatelor? Răspunde Eduard Andrei Vasile, profukool

Ce alegem pentru copii: școală publică sau școală privată? Explică Eduard Andrei Vasile, profukool

Eduard Andrei Vasile: Nu aș putea pune degetul pe cineva bun sau rău. Cred, însă, că avem ceva lipsuri ce ar trebui rezolvate.

Avem și noi, profesorii, nevoie de educație pentru a educa mai departe. Accentul trebuie pus pe elevi, firește, dar să nu îi uităm pe dascăli.

CSID: Ce le lipsește elevilor?

Eduard Andrei Vasile: Dacă vorbim despre zonele defavorizate, cred că este inutil să spun câte le lipsesc elevilor.

Accesul la educație este periclitat, dar avem pretenția ca totul să fie bine în rest. Cum am putea construi un viitor când nu există, în unele cazuri, chiar construcția fizică?

Dacă ne referim la elevii care au acces la educație și totul pare în regulă, am constatat că le lipsește motivația. Atât timp cât sunt priviți cu teamă la prima angajare ori salariile sunt în cuantumul unor bani de buzunar, cine ar putea fi motivat?

Am ajuns să punem etichetă cu preț pentru performanță, ceea ce nu e tocmai bine. Accesul la performanță este și el diminuat, dar avem, în schimb, mulți tineri care își depășesc limitele și îi felicit pentru sârguință.

CSID: Dar profesorilor?

Eduard Andrei Vasile: Nouă ne lipsesc, de cele mai multe ori, resursele. Nu putem face mereu Rai din ce avem, pentru că deseori nu avem nimic.

Copiii sunt atât de digitalizați acum, încât profesorii oricum au fost nevoiți să o facă și ei, chiar și forțat. Dar tot avem nevoie de cursuri (gratuite), de materiale, de mentori, de ateliere.

CSID: Ar trebui să se implice părinții mai mult în educația copiilor?

Eduard Andrei Vasile: Părinții ar trebui să le ofere copiilor cei șapte ani de-acasă. De acolo, li se ușurează munca.

Doar că nu este corectă presiunea care se exercită în multe situații asupra profesorilor. Părinții au senzația că putem suplini orice lipsuri, chiar și cele care ar trebui rezolvate în familie.

Simțim nevoia ca tinerii să aibă un imbold din familie.

Dacă schimbăm tot timpul ceva, nu înseamnă că și facem ceva temeinic

CSID: Ce schimbări ai face tu, dacă ți-ar sta în putere?

Eduard Andrei Vasile: Schimbări peste schimbări… Probabil aș face unele schimbări care nu vor mai avea nevoie de alte schimbări în câteva luni.

Momentan nici mie nu îmi e clar cum se vor desfășura modulele, semestrele, vacanțele multiple. Dacă schimbăm tot timpul ceva, nu înseamnă că și facem ceva temeinic.

Dacă îți cumperi o mașină și afirmi că este bună, nu va trebui schimbată după 6 luni. Nu avem consecvență, substanță și nici temelie la ce schimbări se produc.

CSID: Sunt discipline pe care noi nu le avem și pe care le-ai considera utile pentru copii?

Eduard Andrei Vasile: Dezvoltarea personală – pe care eu pun foarte mult accent – ar trebui făcută de persoane specializate.

Aș introduce și teatrul. Nu vor deveni toți actori și nici nu este acesta scopul, dar am observat că prin jocuri de rol – și este demonstrat – copiii sunt mult mai deschiși, își varsă năduful, emoțiile negative.

Nu avem „buget” pentru modelul finlandez de educație

CSID: De ce crezi că are atât de mult succes modelul finlandez de educație? Ce au ei și nu avem noi?

Eduard Andrei Vasile: Finlanda are unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ. Să nu uităm, însă, că au și alte resurse.

Nu știu dacă noi am avea „buget” să implementăm material și uman acest model. Da, acolo se pune accent pe dezvoltarea individuală și se ține cont de preferințe.

La noi, ca și în alte locuri, se insistă pe același material, indiferent de utilitate.

CSID: În continuare persistă modelul educațional rigid: învățăm teorie, avem parte de prea puțină practică. În opinia ta, care este rolul școlii pentru un copil?

Eduard Andrei Vasile: Școala ar trebui să îi lanseze pe copii în viață atât cu noțiuni teoretice, cât și practice. Ambele sunt la fel de importante și nu pot exista separat.

Ar trebui să oferim o mediere și pregătire pentru tot ce înseamnă viața din ziua de azi. Și este provocator, crede-mă!

Geografia se învață cu piciorul. Se aplică și la celelalte materii

CSID: Crezi că educația în mijlocul naturii ar fi o schimbare benefică pentru copii? Așa pot studia plante, pot vedea animale/ insecte, pot vedea că fructele cresc în copaci, nu în… supermarket.

Eduard Andrei Vasile: Cum spunea doamna mea profesoară din generală, geografia se învață cu piciorul. Se aplică și la celelalte materii.

Eu desfășor unele ore afară, sub razele soarelui, am mers în pădure să ne destindem. Rigiditatea din bănci are și ea rostul ei, dar facem abuz de ea.

CSID: Dar este fezabilă într-un oraș mare? De exemplu, în Sibiu există o grădiniță unde 90% din timp este petrecut afară, în natură…

Eduard Andrei Vasile: Depinde de școală, de zonă, de amplasament. Depinde de valorile dascălilor, ale școlii. Depinde de disponibilitatea părinților, căci ei cred că știu mereu ce e mai bine pentru cei mici.

Ar putea genera păreri pro și contra, dar nu ar strica să apelăm uneori la natură, căci… de acolo suntem 🙂