Accidentul vascular cerebral silențios, boala pe care nici nu știi când o ai

Accidentul vascular silențios este o problemă mai comună decât te-ai aștepta. Iată care sunt cauzele din spatele acestei probleme.
  • Publicat:
Accidentul vascular cerebral silențios, boala pe care nici nu știi când o ai
Foto: freepik / Accidentul vascular cerebral silențios, boala pe care nici nu știi când o ai

Accidentul vascular silențios este o problemă mai comună decât te-ai aștepta. Asociația Americană a Inimii a estimat că o pătrime din octogenari s-au confruntat cu unul sau mai multe AVC-uri fără să se confrunte cu simptome. Aceste evenimente sunt de cele mai multe ori detectate în urma unui screening. Accidentul vascular silențios este cauzat de reducerea circulației sângelui către cea mai mică arteră care „hrănește” creierul. Acesta poate apărea fără simptome notabile, afectând o parte din creier care nu controlează majoritatea mișcărilor sau funcțiilor vitale. Iată care sunt cauzele din spatele acestei probleme, inclusiv principalul motiv pentru care apare.

Hipertensiunea arterială

Hipertensiunea este asociată accidentului vascular silențios. Comparativ persoanelor a căror tensiune este normală, pacienții cu hipertensiune sunt mai predispuși la AVC. Aproximativ 87% dintre AVC-uri sunt cauzate de vase de sânge din creier îngustate sau înfundate, care întrerup circulația sangvină către celulele creierului. Acesta este un AVC ischemic.

Dieta nesănătoasă

Dacă urmezi o dietă bogată în alimente ultraprocesate și zahăr poți crește riscul de AVC silențios. Există câțiva pași simpli pe care îi poți urma pentru a reduce riscul de a face un AVC. Multe persoane sunt surprinse să afle că ceea ce mănâncă poate afecta riscul de accident vascular cerebral. O dietă mediteraneană poate reduce semnificativ acest risc.

Obezitatea poate produce accidentul vascular cerebral silențios

Obezitatea este asociată riscului de AVC. Tot aici amintim și hipertensiunea, colesterolul crescut și diabetul. Toate acestea pot duce la insuficiență cardiacă.

Colesterolul crescut

Valorile crescute ale colesterolului pot duce la apariția accidentului vascular cerebral silențios. Nivelul crescut al acolesterolului duce la apariția grăsimii, reducând astfel circulația sangvină în artere. Această afecțiune poartă numele de ateroscleroză, care poate duce la AVC. Dacă sportul și dieta nu aduc valorile colesterolului la normal, medicul îți poate prescrie medicamente care reduc seminificativ riscul de AVC.

Blocajul circulației sangvine, principala cauză pentru care apare accidentul vascular cerebral silențios

Principala cauza a AVC-ului silențios apare atunci când circulația sangvină către creier este întreruptă, iar acest lucru poate avea loc de mai multe ori. Atunci când un vas de sânge este blocat, țesutul poate ceda, dar asta nu înseamnă că pacientul se confruntă cu simptome, motiv pentru care nu știe dacă a avut sau nu AVC.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Apa care te scapă de durerile digestive
Apa care te scapă de durerile digestive