Cauzele anxietății nu sunt pe deplin înțelese la momentul actual de către specialiști. Experiențele de viață, cum ar fi evenimentele traumatice, par să declanșeze tulburări de anxietate la persoanele care sunt deja predispuse la această sensibilitate. De asemenea, trăsăturile moștenite pot fi și ele un factor important.
Posibile cauze medicale ale anxietății
În cazul anumitor persoane, anxietatea poate fi legată de o problemă de sănătate subiacentă. În unele cazuri, semnele și simptomele de anxietate sunt primii indicatori ai unei boli medicale. Dacă medicul bănuiește că anxietatea poate avea o cauză medicală, poate recomanda mai multe teste pentru a descoperi exact problema. Există și situații în care anxietatea poate fi doar un efect secundar al anumitor medicamente.
Iată o serie de afecțuni medicale care pot implica și anxietate: boli de de inimă, diabet, probleme cu tiroida (cum ar fi hipertiroidismul), tulburări respiratorii, (boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) și astmul), abuzul de droguri, alcool, medicamente sau sevrajul, durere cronică sau sindrom de colon iritabil, tumori rare care produc anumiți hormoni de fight or flight.
Este posibil ca anxietatea să se datoreze unei afecțiuni medicale subiacente dacă: nu ai rude de sânge (cum ar fi un părinte sau un frate) diagnosticate cu o tulburare de anxietate, nu ai avut o tulburare de anxietate în copilărie, nu eviți anumite lucruri sau situații din cauza anxietății, ai un eveniment brusc de anxietate care pare să nu aibă legătură cu evenimentele din viață și nu ai avut antecedente de anxietate.
Factori de risc
Acești factori vă pot crește riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate:
Trauma. Copiii care au suferit abuzuri sau traume sau au fost martori la evenimente traumatice au un risc mai mare de a dezvolta o tulburare de anxietate la un moment dat în viață. Adulții care experimentează un eveniment traumatic pot dezvolta și ei, la rândul lor, tulburări de anxietate.
Stresul din cauza unei boli. Gândul că știi că ai o boală gravă poate provoca îngrijorări semnificative cu privire la probleme precum tratamentul și viitorul tău.
Creșterea stresului. Un eveniment care lasă o amprentă majoră asupra vieții. Aici se includ toate tipurile de stres (de la locul de muncă, financiar, în relații).
Personalitatea. Persoanele cu anumite tipuri de personalitate sunt mai predispuse la tulburări de anxietate decât altele.
Alte tulburări de sănătate mintală. Persoanele cu alte tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia, au adesea și o tulburare de anxietate.
Droguri sau alcool. Consumul de droguri sau alcool sau abuzul sau retragerea poate cauza sau agrava anxietatea.
Potențiale complicații
Diagnosticul unei tulburări de anxietate poate face mai mult decât să te îngrijoreze. Aceasta poate agrava alte afecțiuni mentale și fizice, cum ar fi: depresia sau alte tulburări de sănătate mintală, abuzul de substanțe, tulburările de somn (insomnie), problemele digestive sau intestinale, durerile de cap și durerile cronice, izolarea socială, incapacitatea de a funcționa eficient la școală sau la serviciu, o slabă calitate a vieții, chiar suicid.
Photo by Fernando @cferdophotography on Unsplash
www.mayoclinic.org