Nutriția modernă și dietele de slăbire eficace se bazează astăzi pe restricția calorică. Aceasta înseamnă că putem integra orice aliment în dietă, cu condiția să ne încadrăm într-n număr de calorii mai mic decât cel ars prin metabolismul bazal și activitatea fizică. Astfel, în dietă, putem mânca și deserturi, după câteva reguli.
„Renunțarea la dulciuri și evitarea lor după o perioadă lungă de consum pot să se transforme într-un adevărat sevraj, cu toate fenomenele însoțitoare. Acestea pot fi emoționale și fizice.
Dar nu trebuie să se întâmple neapărat asta. Cu pacienții mei, alegem să păstrăm un buget de calorii, numit buget de extravaganțe. Alegem ceva dulce de 100-150 de calorii pe care îl putem include chiar și într-o dietă de 1000 de calorii.
Momentul potrivit de consum ar fi la 4, 5 după-amiaza, pentru că atunci avem cu toții acea cădere de energie și ne vine să mâncăm ceva dulce. Nu este nicio problemă să mâncăm o cupă de înghețată sau 20 de grame de ciocolată, cel mai bine ar fi cea neagră.
În nutriția modernă, discuția nu mai este despre alimente interzise și alimente permise. Discuția este despre cantitatea pe care poți să o consumi, inclusiv din alimentele hipercalorice, cantitate care să nu afecteze rezultatele dietei.
Desigur, că 20-25 de grame de ciocolată reprezintă puțin dacă le mâncăm foarte repede. Dar dacă învățăm să conștientizăm, dacă învățăm tehnicile de mâncat „mindful”, cum le numim în psihonutriție, pare că am mâncat o ciocolată întreagă, deși am consumat două pătrățele.
Asta trebuie să înțeleagă oamenii care se luptă cu pofta de dulce: în primul rând, nu trebuie să mai mănânce compulsiv, fără să fie atenți la ceea ce mănâncă.
Foarte mulți dintre noi mâncăm la calculator, cu ochii în telefon, fără să ne gândim la gustul mâncării. Și de la o bomboană de ciocolată, ne trezim că s-a terminat cutia și ne întrebăm dacă e vreun hoț care ne-a mâncat ciocolata.
Este important să ne oprim din tot ce facem și să savurăm acea bucată de ciocolată. Așadar orice este ducle și ne inspiră putem să-l mâncăm atât timp cât îl bugetăm în caloriile de dietă.
Ca dulce sănătos, eu personal prefer un măr copt. Alături de o cupă de înghețată, este perfect pentru un dulce sățios și sănătos. Prefer un mousse de banană cu cacao. Bananele foarte coapte pot fi puse la blender. Combinate cu cacao, iese un mousse foarte bun. Dacă îi pun și niște fructe de pădure, este perfect.
Pot să fac un compot cu îndulcitor și scoțișoară, pot face o budincă cu chia, iaurt și fructe, pot face o înghețată de mango congelat și dat la blender. Ideea este să găsim un desert preferat de care să ne bucurăm și nu pe care să-l mâncăm inconștient” ne-a declarat dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.