Copiii mici sunt permanent curioși și vor să exploreze fiecare cotlon din casă. În cazul în care păstrați la vedere diverse substanțe periculoase, cum ar fi antigelul, spirtul sau, de ce nu, medicamentele, cei mici pot ajunge cu ușurință la ele. Astfel, se poate ajunge la intoxicații accidentale cu potențial fatal dacă nu se intervine la timp.
Ce este de făcut dacă un copil s-a intoxicat? Dr. Simona Luminița Dumitra, medic primar pediatru, medic șef al Secției Clinice Pediatrie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, oferă în continuare mai multe măsuri de prim ajutor pe care le puteți pune în aplicare.
Cele 2 legi ale intoxicațiilor accidentale la copil sunt:
Cuvintele-cheie în intoxicație sunt CALEA de pătrundere, DOZA, TIMPUL – perioada scursă de la eveniment – și GREUTATEA.
Este foarte important să nu vă panicați. Telefonați medicului de familie sau la 112.
De asemenea, puteți suna la TOXAPEL 021 210 61 83 sau 021 210 62 82 – care funcționează permanent și poate fi apelat de la orice telefon public, fiind inițiat de un proiect al Departamentului de toxicologie al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
Fiți pregătit să dați toate datele cerute – să fiți coerent și calm: numele copilului, vârsta, greutatea, toxicul incriminat, doza, perioada între debut și apelul telefonic, semnele pe care le prezintă copilul.
Păstrați flaconul sau recipientul cu toxic, medicamentul sau planta.
Apelați la doctor imediat după producerea evenimentului, chiar dacă vi se pare că micuțul vostru este bine. Sunt intoxicații care se manifestă după ore sau zile, când instituirea tratamentului este tardivă.
Nu provocați vărsături decât la indicația medicului de la telefon. Se face prin administrarea unui pahar de apă cu 2 lingurițe de sare și stimularea zonei faringiene.
Vărsăturile sunt contraindicate în intoxicațiile cu substanțe caustice, petroliere.
Nu administrați lapte – poate favoriza absorbția toxicelor liposolubile.
Nu vă panicați sau responsabilizați. Focalizați-vă pe informațiile care sunt utile pentru salvarea copilului vostru. Fiți sinceri și nu ascundeți date despre perioada scursă, doză, calea de contaminare. Mergeți la spital, nu în fața instanței de judecată.
Depozitați produsele periculoase în spații sigure, la care copilul să nu aibă acces.
Folosiți un dulăpior de medicamente situat la înălțime și închis sau un sertar cu cheie pentru păstrarea medicamentelor din casă. Aceeași atitudine trebuie avută inclusiv cu uleiurile esențiale.
Substanțele cu potențial toxic sunt etichetate și nu vor fi păstrate în sticle de apă sau suc.
Evaluați plantele din apartament – multe pot fi toxice, dacă aveți copii între 1 și 6 ani, îndepărtați-le!
Nu lăsați substanțele chimice periculoase în recipiente deschise (antigel, alcool, insecticid).
Când administrați medicamente copilului, nu le numiți bomboane sau siropuri miraculoase, pentru că va avea tendința de a repeta experiența în absența dumneavoastră.
Administrați medicamentul întotdeauna în lumină, nu pe întuneric și verificați doza.
Jucați-vă de-a doctorul și învățați-l diferența dintre alimente și medicamente.
Copilul va bea doar din cana lui – nu-l învățați să bea direct din sticlă.
Nu luați medicamentele în prezența copilului, va fi bucuros să vă copieze.
Nu lăsați expuse medicamentele pe masă, puteți avea surprize și să nu le mai găsiți.
Nu administrați vitamina A și D din proprie inițiativă – se pot produce intoxicații grave legate de doză și perioada administrării.
Păstrați în locuri securizate țigările electronice și lichidele cu nicotină. Chiar în cantitate mică, ingerată sau absorbită în piele, nicotina poate produce simptome grave, soldate cu deces.
Nu pulverizați substanțe insecticide pe saltele sau mobile.
Nu folosiți substanțe raticide în locuri circulate din casă, unde pot fi găsite de copii.