Resorbția osului maxilar afectează un procent considerabil din populație și apare odată cu înaintarea în vârstă, din pricina bolii parodontale sau după ce s-au pierdut dinți.
Medicul stomatolog Sorina Stroe explică ce anume cauzează acest dezechilibru, cum se manifestă resorbția osului maxilar în diferite stadii și ce putem face pentru a stopa acest proces.
Boala parodontală, una din cele mai des întâlnite cauze, este acea afecțiune prin care țesuturile de susținere a dinților se îmbolnăvesc (ligamente, periost, os). Când această boală avansează, oasele vor suferi resorbții considerabile care, pe lângă pierderea dinților, aduc și altfel de modificări cu un impact estetic și funcțional destul de mare.
Lipsa unuia sau a mai multor dinți, ori boala parodontală, fac ca osul maxilar să nu mai primească stimuli, să înceapă să se distrugă și să fie regenerat de organism într-un ritm mult prea lent sau deloc.
„Purtarea protezelor dentare sau a punților dentare, precum și alinierea incorectă a dinților, pot contribui și ele la creșterea ratei cu care osul se deteriorează. O altă cauză a pierderii osoase la nivelul maxilarului poate fi osteoporoza, o afecțiune care face oasele să fie din ce în ce mai slabe și fragile”, mai spune medicul stomatolog.
„Atunci când vorbim despre maxilar, resorbția osoasă ne va impacta inclusiv la nivel estetic pentru că, după ce dinții se mobilizează și se pierd, părțile moi încep să aibă de suferit. Ele se destabilizează pur și simplu, nemaiavând suportul osos necesar, buzele se răsfrâng mai mult și se suprapun, apar riduri în zona gurii, mușcătura se dezechilibrează și devine ineficientă și inconfortabilă. Pe scurt, întreaga arhitectură a feței se schimbă în rău”, adaugă dr. Sorina Stroe.
Aceste schimbări apar în timp, treptat, astfel că, dacă adresăm problema în timp util, putem opri evoluția încă din etape incipiente, fără să ajungem la modificări importante, greu de corectat care necesită intervenții de lungă durată și costisitoare.
Iată care sunt primele simptome la care să fim atenți:
Oasele conțin două tipuri de celule care le ajută să se regenereze după cum este necesar: osteoclastele și osteoblastele.
Osteoclastele descompun osul vechi și îl transportă în fluxul sanguin (resorbție), iar osteoblastele reconstruiesc osul acolo unde el trebuie întărit (osificare).
În copilărie și în adolescență, oasele se refac mult mai repede, însă procesul de osificare încetinește odată cu trecerea anilor.
La vârstă adultă, studiile arată că oasele se refac cu o rată de aproximativ 10% pe an.
„În cazul în care avem dinți lipsă, medicul stomatolog va putea folosi grefe osoase și apoi implant dentar pentru ca pacientul să recapete funcția și aspectul dintelui pierdut. Regenerarea osoasă din jurul implantului oferă astfel un sprijin stabil la egalitate cu ceilalți dinți”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.